Premierul Victor Ponta a transmis, luni, în cadrul şedinţei de acordare a votului pentru noul guvern, că TVA va putea fi redusă la alte produse alimentare decât cele de panificaţie cel târziu din ianuarie 2016, dar pe fondul unei creşteri a subvenţiilor pentru suprafeţele agricole.
„1994 a fost ultimul an în care România a avut balanţă pozitivă în ceea ce priveşte produsele agro-alimentare, iar după 20 de ani suntem din nou pe plus, printr-o creştere a producţiei şi promovare a acesteia, avem însă nevoie în continuare de creşterea subvenţiilor, de cadastru în zona rurală şi avem nevoie să arătăm că putem să avem nu doar 3, ci 5 ani de creştere în fiecare an a subvenţiilor pentru suprafeţele agricole. Din acest punct de vedere, atât în discuţiile cu instituţiile internaţionale, dar sunt convins că şi cu sprijinul dumneavoastră, vom putea să implementăm cel mai târziu de la 1 ianuarie 2016 scăderea TVA nu doar la produsele de panificaţie, cum este deja, ci şi la alte produse alimentare„, a spus Ponta, conform Mediafax.
TVA nu poate fi redusă „în bloc”, printr-o singură decizie, la produsele alimentare până la finele anului 2015, însă poate fi scăzută pentru orice aliment, dacă acesta clasificat ca submăsură în cadrul celor două cote reduse de TVA deja existente, de 5%, respectiv 9%, se arată într-un document al Ministerului Agriculturii, prezentat de MEDIAFAX în urmă cu două săptămâni.