Videanu: Viziunea economică a USL este superficială şi insuficient fundamentată

Videanu: Viziunea economică a USL este superficială şi insuficient fundamentată
Foto: evz.ro

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă de la sediul PDL, că viziunea economică a USL este „superficială şi insuficient fundamentată”, adăugând că democrat-liberalii lucrează la o nouă viziune de dezvoltare economică a României, bazată pe principiul creşterii competitivităţii.

„Viziunea economică a USL este una nearticulată şi insuficient argumentată”, a spus Videanu, adăugând că strategia USL cuprinde „un foarte mare grad de generalităţi, exprimă mai mult dorinţe decât căi de acţiune” şi este bazată pe „date insuficiente”.

Videanu a anunţat că membrii Comisiei naţionale de strategii a PDL au făcut o analiză de impact a măsurilor propuse de USL, arătând că PDL este mai interesat de acest program decât USL, întrucât aceştia nu au făcut analiza de impact.

Potrivit lui Videanu viziunea economică a USL cuprinde şi măsuri care nu au niciun fel de fundament, cum este reducerea contribuţiilor cu cinci puncte procentuale pentru angajator.

Videanu a explicat că din punct de vedere al PDL şi al Guvernului trebuie găsite soluţii alternative astfel încât impactul reducerii contribuţiilor să fie efect zero în bugetul consolidat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:03 - Vasile Dîncu: În Europa, la nivelul întregii echipe NATO, există un deficit în ceea ce privește înzestrarea militară / Ne îngrijorează prezența Rusiei pe Insula Șerpilor
00:03 - Marea Britanie oferă vaccinul împotriva variolei pe măsură ce cazurile de variola maimuței se răspândesc rapid în țările europene
23:47 - Cristian Diaconescu: Trebuie să mai existe pe verticala de decizie la Moscova persoane cu care să se poată dialoga. S-a creat mentalul că totul se închide la Putin, dar e o autocrație cu un establishment politic uriaș (VIDEO)
23:29 - Liderul PSD, Marcel Ciolacu, despre performanțele economiei României la nivel european: „Guvernul va trebui să vină cu un nou pachet pentru a echilibra lucrurile”
23:28 - Ministerul de Externe ucrainean despre ignoranța Kremlinului: „Rusia a ales război, nu negocieri”
23:10 - Româncele și-au aflat adversarele din primul tur de la Roland Garros. Pe cine vor înfrunta Simona Halep și celelalte „tricolore” de pe tabloul principal de la Paris
23:02 - Fiona Hill, fosta consilieră a președintelui Trump: „Putin va găsi o modalitate de a-și îndeplini în continuare obiectivele din război/ El trăiește într-o bulă”
22:50 - Adela Popescu a dezvăluit care a fost cel mai stânjenitor moment din viața ei: „Mi-a făcut bine ca am rezistat cu brio”
22:42 - Momente controversate și la finala Cupei. Suporterii lui Sepsi Sfântu Gheorghe s-au întors cu spatele la intonarea imnului României, iar apoi au scandat „Ungaria, Ungaria” (FOTO)
22:25 - Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat în premieră Cupa României. Victorie la pas în finala cu FC Voluntari