103 cazuri noi de infecție cu coronavirus și 96 de decese raportate în 24 de ore. La ATI sunt internați 202 pacienți cu COVID-19

103 cazuri noi de infecție cu coronavirus și 96 de decese raportate în 24 de ore. La ATI sunt internați 202 pacienți cu COVID-19
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Utrecht Robin/ABACA

Grupul de Comunicare Strategică a precizat, marți, că la nivel național au fost depistate 103 cazuri noi de infecție cu SARS-CoV-2. Pe un interval de 24 de ore au fost raportate decesele a 96 de persoane infectate, iar în secțiile de Terapie Intensivă din țară sunt internați 202 pacienți bolnavi de COVID-19.

GCS:103 cazuri noi de infecție cu coronavirus și 96 de decese în 24 de ore

Până astăzi, 15 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.879 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, arată date oficiale comunicate luni. Un număr de1.044.563 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 103 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2,acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Dintre acestea, 14 au fost înregistrate în Capitală, iar județele au sub 10 fiecare.

Cea mai mare incidență din țară a fost înregistrată în județul Prahova (0,22). La polul opus se regăsește Gorj, cu 0,02, în timp ce Municipiul București are 0,13.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 65 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 31.957 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Între 14 iunie, ora 10, și 15 iunie, aceeași oră,au fost raportate de către INSP 96 de decese (66 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Harghita, Ialomița, Iași, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu și Municipiul București.

Un număr de 86 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 2 dintre acestea s-au produs în luna iulie 2020, 1 în august 2020, 1 în octombrie 2020, 9 în noiembrie 2020, 19 în decembrie 2020, 15 în luna ianuarie 2021, 11 în februarie, 19 în martie 2021, 5 în aprilie 2021 și 4 în mai 2021, în județele Argeș, Bihor, Buzău, Cluj, Harghita, Ialomița, Iași și Olt.

Dintre cele 96 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 32 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 33 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Un număr de 90 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.037. Dintre acestea, 202 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.132.876 de teste RT-PCR și 1.301.420 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.532 de teste RT-PCR (8.526 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.006 la cerere) și 12.101 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 2.630 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 1.395 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.723 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 84 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 372 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 764 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 14 iunie, 566 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 82.850 de lei.

GCS reamintește cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.544 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS-CoV-2: 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 65 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 și până la acest moment, 191 de cetățeni români aflați în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

GCS notează că aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Autoritățile le reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În intervalul 3 iunie – 10 iunie 2021, au fost raportate32.801.529 de cazuri în UE / SEE. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Italia, Spania și Germania.

Începând din 15 decembrie, CEPCB a întrerupt publicarea datelor privind numărul cazurilor confirmate și numărul cetățenilor decedați, atât în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra, cât și la nivel global. Aceste raportări sunt actualizate săptămânal.

știre în curs de actualizare

Ultima oră
19:25 - Comunicaţiile dintre cele două Corei, restabilite la iniţiativa lui Kim Jong-un. Cum interpretează serviciile secrete sud-coreene schimbarea de atitudine de la Phenian
19:15 - Alertă la Pentagon. Clădirea a fost sigilată, după ce s-au tras focuri de armă în apropiere. Cel puțin o persoană a fost ucisă
19:04 - AUR, despre noile buletine: „De ce a fost înlocuit SEX cu GEN?”. George Simion: Genul e o realitate subiectivă, nu trebuie să ajungem cu aceste discuții nici măcar în școli (VIDEO)
18:57 - Imagini virale de la Mamaia. Un grup de turiști a încins o paranghelie cu purcei la proțap, chiar în fața unui hotel din centrul stațiunii
18:24 - Emil Boc, despre buletinele electronice: Nu este vorba de cip, ci e vorba de amprentă. Nu se introduce nimic în corpul uman
18:23 - CNCAV: 15.395 de persoane, vaccinate anti-COVID în ultima zi. 11.174 au primit prima doză
17:53 - Cât a ajuns să coste o cameră la Mamaia, după scumpirile de la 1 august. Turiștii plătesc sume piperate pentru o vacanță pe litoral
17:40 - Scurtcircuit în camera de resuscitare a UPU, la Spitalul Judeţean Piteşti. Trei pacienţi au fost evacuaţi
17:22 - Calendarul anului școlar 2021 – 2022. Când începe școala și cât vor dura cele trei vacanțe din acest an
17:20 - Sorin Cîmpeanu, despre plata orelor remediale: E o problemă de organizare, fondurile europene necesită mai multe raportări. Nu găsesc justificare ca aceste plăţi să întârzie dincolo de septembrie (VIDEO)