Peste 1,8 milioane euro fonduri nerambursabile pentru spitalul din Sectorul 6, singurul ce va fi construit în București, după 34 de ani. Ciprian Ciucu: Spitalul generalist va fi unul complex, cu peste 300 de paturi

Spitalul Sectorului 6 va primi fonduri nerambursabile în valoare de 1,846 milioane euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, bani ce vor fi folosiți pentru asistență tehnică. Grantul a fost semnat, miercuri, la Paris, de primarul Ciprian Ciucu și viceguvernatorul BDCE pentru Țările Beneficiare, Tomas Bocek.

Proiectul se bucură de sprijinul UE, prin Platforma de Consiliere InvestEU.

„Finanțarea vine după aproximativ doi ani. Proiectul spitalului din Sectorul 6, primul spital generalist construit de o autoritate publică, în București, în ultimii 34 de ani, a fost analizat și evaluat încă din 2022, de către experții BDCE”, afirmă Primăria Sectorului 6, miercuri, într-un comunicat de presă.

Ciprian Ciucu a precizat că spitalul va avea peste 300 de paturi

Primarul Sectorului 6 a descris viitorul spital generalist drept unul „complex”.

„După o muncă titanică, iată că au venit și primele rezultate. Faptul că am primit acești bani ne demonstrează că proiectul este unul matur și extrem de important, care îndeplinește toate condițiile. BDCE finanțează doar proiecte bine întocmite. Din partea băncii, primim expertiză în construirea și managementul spitalelor, experți care să ne îndrume pe tot parcursul implementării. Spitalul generalist va fi unul complex, cu peste 300 de paturi, zece secții, opt săli de operații, șapte săli de nașteri și compartiment de primiri urgențe. Va fi construit pe Bd. Timișoara 101 E, între Militari și Drumul Taberei, aproape de Autostrada A1, de unde vor putea fi preluate rapid și victimele accidentelor rutiere”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Primăria Sectorului 6 a precizat că BCDE va oferi, în a doua etapă, o finanțare în valoare de 72,9 milioane de euro, la care se vor adăuga fonduri europene și bani de la bugetul local și de stat. Costul total este estimat la peste 145 de milioane de euro.

Detalii despre Spitalul Sectorului 6

  • Cost estimat: 145.839.091 euro;
  • Suprafață totală: 30.413 mp (din care 15.400 pentru spații spitalicești);
  • 307 paturi (257 cu spitalizare continuă și 50 cu spitalizare de zi);
  • 8 săli de operații;
  • 7 săli de nașteri;
  • 75 de cabinete medicale;
  • 10 secții: Cardiologie, Chirurgie, Medicină internă, Neonatologie, Neurologie, Ortopedie, Oncologie, Obstetrică Ginecologie, Unitate de Terapie Intensivă adulți si Unitate Terapie Intensivă neonatologie.
  • 1 compartiment de primiri urgențe de 1.689 mp.

Primăria Sectorului 6, despre pașii făcuți și cei care urmează

  • Până la finalul anului 2023, a fost finalizat studiul de fezabilitate și au fost aprobați în Consiliul Local Sector 6 indicatorii tehnico-economici;
  • De asemenea, a fost întocmită documentația urbanistică necesară acestui proiect, un Plan Urbanistic de Detaliu, și acesta aprobat;
  • S-au finalizat documentațiile tehnice și s-au încheiat contractele pentru devierea rețelelor care afectează terenul – liniile de înaltă tensiune și conductele de gaz. Primăria Sectorului 6 a semnat contractele de execuție, iar lucrările de deviere se află în desfășurare;
  • Concomitent cu aceste lucrări în teren, autoritatea locală e în procedură de achiziție a unui expert tehnic extern, specializat pe acest tip de proiect de investiții, care să realizeze caietul de sarcini pentru Proiectare, Execuție, Echipare și Mentenanță. Acesta va sta la baza licitației pentru realizarea fizică a spitalului.
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)