Consilierii locali din Mamaia au decis ca turiştii care vor veni în Mamia să nu mai achite taxa de acces în staţiune, întrucât primăria nu are suficienţi angajaţi pentru a se ocupa de bariere, arată Mediafax.
„Având în vedere că nu mai putem colecta această taxă cu angajaţii Primăriei pentru că am fost obligaţi să-i dăm afară, aşa cum bine ştiţi, din cauza restructurărilor promovate de domnul Boc, nu puteam să colectăm această taxă decât cu o firmă din exterior (…) Banii pe care îi luam din taxe îi foloseam în tot ceea ce face Primăria în staţiunea Mamaia, în special în evenimente, cursele de Formula 1 de bărci, spectacolele pe care le dădeam gratuit pentru turişti. Aceste spectacole nu le vor mai avea, vor avea spectacole cu Boc şi cu madam Udrea”, a precizat primarul Constanţei, Radu Mazăre, citat de sursa menţionată.
Taxa de acces în Mamaia a fost introdusă în urmă cu 8 ani şi a funcţionat până în 2005. Abonamentul pentru 24 de ore costa 5 lei, pentru şapte zile, 25 de lei, iar pentru un sezon întreg, 250 de lei.