A murit Părintele Paulin de la Mănăstirea Petru Vodă: Fost deținut politic,acesta este singurul călugăr decorat de Armata Română pentru viața sa de soldat

A murit Părintele Paulin de la Mănăstirea Petru Vodă: Fost deținut politic,acesta este singurul călugăr decorat de Armata Română pentru viața sa de soldat
Foto: Ziarul Ceahlaul

Părintele Paulin a murit, luni, la Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț, acolo unde se retrăsese în urmă cu 10 ani, după moartea soției sale.

În 2005m, la vârsta de 85 de ani, Gheorghe Clapon a ales să-și petrecă ultimii ani din viață la mănăstire. Viața sa nu a fost însă legată tot timpul de biserică.

În 1941, a plecat pe front ca parașutist. La trei ani distanță a fost arestat sub acuzația de organizarea unei rezistențe armate împotriva comuniștilor, urmând să-și petreacă 20 de ani în temnițele de la Pitești, Gherla, Aiud, Cavinc și Jilava.

Regrete nu am, pentru că am avut de învăţat în primul rând să uit. Nu mă mai interesează cel care m-a chinuit, care m-a bătut. Nu am nici un regret că am făcut puşcărie, că, dacă ar fi fost legile bune, mă supuneam, dar pentru că au fost rele, nu m-am supus”, spunea monahul într-un interviu din revista Veghea, scrie ziarul ceahlaul.

Armata Română i-a recunoscut meritele de luptător împotriva regimului comunist și l-a decorat de două ori, la 22 octombrie 2014 și 10 iunie 2015, pentru meritele sale de a lupta pe frontul de răsărit.

Astfel, Părintele Paulin a devenit singurul călugăr decorat pentru viața sa de soldat al României.

Gheorghe Clapon a fost uns în monarhism cu 10 ani în urmă de Părintele Justin Pârvu, cel care i-a devenit și cel mai bun prieten, și el fost militar în cadrul trupelor de vânători de munte, divizia a 4-a, pe același front.

 



 

Ultima oră
20:56 - Marea Britanie, Spania și Grecia, printre țările europene aflate în zona roșie. CNSU a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic ridicat (DOCUMENT)
20:47 - ECDC avertizează: Nu călătoriţi în Mykonos, Santorini, Rhodos şi în alte 10 insule greceşti
20:35 - Intrarea în Germania, doar cu pașaport Covid din weekend. Berlinul ar urma să înăsprească condițiile de intrare în țară din cauza temerilor legate de valul 4
20:34 - CFR anunţă că şase din cele 13 vagoane răsturnate la Feteşti au fost ridicate
20:04 - Dosar penal pentru români veniți din Marea Britanie cu certificate Covid false. Fenomenul s-ar putea amplifica după ce și Grecia a intrat în zona roșie
20:00 - Grecia a intrat în zona roșie. Ce efect are decizia pentru turiștii români
19:51 - Mircea Hava: `Ghinea, du-te acasă`, ar trebui să îi spună premierul. Dacă portofoliul era la PNL și dacă ministrul ar fi discutat cu cei care știu ce înseamnă fondurile europene, altfel ar fi stat lucrurile pe PNRR (VIDEO)
19:49 - Un bărbat de 71 de ani din Iași, primul caz de pacient vaccinat care este în stare gravă după ce s-a infectat cu tulpina Delta
19:19 - Gigi Becali, reacție dură după eliminarea lui FCSB din Conference League: „Aici se vede bărbăția unei echipe de fotbal. O să dau vreo doi jucători afară”
19:14 - Premierul Florin Cîțu: Mă aștept ca, în următoarele zile, fiecare minstru să prezinte public execuția bugetară pentru ministerul pe care îl conduce