Doi polițiști locali din Avrig, județul Sibiu, au ajuns la spital după ce au intrat cu mașina de serviciu într-un cap de pod. Întâmplarea s-a produs pe DN1, în zona Bradu, iar potrivit IPJ Sibiu, autoturismul implicat în accident aparține Poliției Locale Avrig, relatează Digi24.
„Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Mârşa, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a lovit un cap de pod şi a ieşit în afara părţii carosabile”, transmite IPJ Sibiu.
În urma accidentului, șoferul autoturismului și un bărbat în vârstă de 35 de ani, pasager în vehicul, au suferit leziuni fizice. Ambii polițiști acuză dureri la nivel coloanei lombare și au fost transportați cu două ambulanțe la spital