Accident feroviar: Un constănțean de 63 de ani a murit călcat de tren

Accident feroviar: Un constănțean de 63 de ani a murit călcat de tren
foto: actualmm.ro

Un bărbat de 63 de ani din Constanța a fost călcat de un tren din zona Poarta 6 din Constanța, iar acesta nu a supraviețuit impactului, informează mediafax.ro.

Polițiștii au deschis o anchetă în ceea ce privește modul în care s-a produs acest incident, care, conform spuselor acestora, a avut loc în jurul orelor prânzului, în apropierea pasarelei de peste calea ferată din cartierul Poarta 6 al municipiului Constanța.

Potrivit martorilor, constănțeanul ar fi căzut pe calea ferată înainte de a fi lovit de tren.

În ciuda faptului că un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța a venit la locul producerii incidentului, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața bărbatului.