Accident GRAV pe DN 2. Cinci autoturisme implicate, două persoane și-a pierdut viața

Accident GRAV pe DN 2. Cinci autoturisme implicate, două persoane și-a pierdut viața

Două persoane au decedat, sâmbătă dimineaţa, în urma accidentului în care au fost implicate cinci autoturisme, care a avut loc în localitatea Găneasa-Şindriliţa, informează ISU Bucureşti-Ilfov.

Cele două persoane decedate sunt doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 40 şi 50 ani. O victimă a fost transportată la spitalul Sf. Pantelimon, iar alte patru persoane au refuzat transportul la spital.

La faţa locului au acţionat trei ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere şi una de descarcerare, mai informează ISU Bucureşti-Ilfov.

ȘTIREA INIȚIALĂ: O persoană a murit şi alte două au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, în urma unui accident care a avut loc pe DN 2, în localitatea Şindriliţa, pe sensul de mers Bucureşti – Urziceni, traficul fiind îngreunat, informează agenția news.ro.

"Circulaţia rutieră pe DN2 este îngreunată, din cauza unui accident rutier produs în localitatea Şindriliţa, judeţul Ilfov, la kilometrul 23, pe sensul de mers Bucureşti-Urziceni, în care au fost implicate 4 autoturisme", anunţă Centrul Infotrafic.

Conform reprezentanţilor Infotrafic, un autoturism a intrat pe contrasens, ciocnindu-se frontal cu un a doilea, care în urma impactului a lovit alte două vehicule.

În urma accidentului, o persoană a decedat, iar alte două au fost rănite.

"În acest moment este oprit sensul de mers Bucureşti-Urziceni şi se circulă pe banda de urgenţă a sensului opus", precizează reprezentanţii Infotrafic.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`