Accident tragic în Harghita. Un bărbat a avut parte de o moarte groaznică

Accident tragic în Harghita. Un bărbat a avut parte de o moarte groaznică
SMURD Sursa foto: B1 TV

Accident tragic într-o localitate, comuna Ditrău, din județul Harghita. Un bărbat a murit îm chinuri groaznice după ce a fost prins într-un tocător de furaje.

Bărbatul, în vârstă de circa 40 de ani opera utilajul agricol, în cursul zilei de duminică, în localitatea Jolotca, din comuna Ditrău. La un moment dat el a fost prins în tocătorul de furaje și tras în interior, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Tragedia a fost semnalată prin numărul de urgență 112. La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, cu o autospecială de descarcerare grea. De asemenea, a fost solicitată intervenția pompierilor din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Ditrău.

Totodată, având în vedere gravitatea situației s-a cerut şi un echipaj de la sub-staţia Remetea a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).

„Din nefericire, la sosirea echipajelor de intervenţie, persoana (bărbat, aproximativ 40 ani) era prinsă în utilajul agricol (tocător de furaje) şi prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Harghita.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`