Accidentele grave „curg” pe litoral: pietoni răniţi, şoferi descarceraţi, maşini spulberate

Accidentele grave curg pe litoral: pietoni răniţi, şoferi descarceraţi, maşini spulberate
Foto: Facebook/Smurd

Mai multe accidente grave s-au desfăşurat în diferite zone ale judeţului Constanţa în decurs de doar câteva ore. Nu doar haosul de pe străzile oraşului afectate de lucrări, schimbarea sensurilor de mers sau blocajele din trafic dar şi neatenţia la volan, viteza şi agresivitatea în trafic fac victime nevinovate.

Cel mai recent comunicat, de la ora, 22:00, al polițiștilor rutieri anunţa producerea unui accident rutier, pe DN 3 în localitatea Ostrov.

Un microbuz cu 7 persoane a intrat într-o remorca încarcată cu baloți: un mort

La fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între un minibus și o remorcă tractată de un tractor.

În urma accidentului a rezultat decesul la fața locului a unui pasager și rănirea ușoară a altuia, ambii aflându-se în microbuz.
În microbuz se aflau opt persoane, șoferul și șapte pasageri.

Două victime au fost încarcerate. A doua victimă, conștientă, cooperantă, a fost preluată de ambulanța Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

Ieșirea din Constanța, spre Cumpăna: accident cu trei pietoni, o mamă cu doi copii

Potrivit cadrelor medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță care au ajuns la fața locului cu un echipaj C2, cele trei victime erau conștiente la momentul accidentului petrecut în jurul orei 18.00: mama suferă un traumatism craniofacial, fiica cea mică de 3 ani traumatism cranio-cerebral iar cealaltă fetiță de aproximativ 6 ani, prezenta escoriații.
Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Județean Constanța pentru investigații și acordarea de îngrijiri medicale.

Un Bentley s-a facut zob întrând în curtea unei case

Tot în această seară, în municipiul Constanța, pe strada Portiței, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două mașini: un Bentley și un Volkswagen. Bentley-ul a intrat în curtea unei case după ce a ricoşat din impactul violent.

Pietoni accidentaţi pe un bulevard principal

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în municipiul Constanța, în cursul după-amiezii, la un accident rutier produs pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în fața Liceului Telecom. Alţi doi pietoni a fost răniți.

Urmăriți B1TV.ro și pe