Adrian Sârbu, apel pentru oprirea "schweighoferilor" care taie pădurile: "Românul își omoară fratele în fiecare zi"

Într-un mesaj publicat pe pagina personală de Facebook, Adrian Sârbu critică situația actuală din România în care milioane de copaci sunt tăiați anual în România. Fostul șef de la ProTV face un apel pentru oprirea "schweighoferilor" care defrișează munții și dealurile țării.

"ROMÂNUL ÎȘI OMOARĂ FRATELE ÎN FIECARE ZI!

Cu toporul, drujba, vola, lampa de gaz, cu ce găseşte la-ndemână.

Mai nou, se ajută şi cu schweighoferul. Vereştoiesc.

Cinci milioane de copaci tăiați în viu fac vreo șapte-opt miloane de metri cubi. Ăștia se declară. Tot cam atât, zic unii, căsăpesc ai noștri și nu declară.

Una peste alta, zece milioane de copaci frați trec în neființa scândurii și a palului, în fiecare an.

Dacă o mai ținem așa o să chelim munții și dealurile, mai rău decât a făcut-o fast-foodul hormonizat cu noua generație de bărbați a României.

Țară cheală, bărbați chei si borțoși, fără armată? Ce ne facem dacă năvălesc din nou ivanii, hunii, erdoganii peste noi, unde ne mai ascundem?

Chemăm Miorița, pe Arafat?

O soluție ar fi un lanț viu de oengiști în calea schweighoferilor. Soluția Mărășești, Mărăști, Oituz. Sau împiedicarea contactului neprotejat cu drujba prin îmbrățișarea fiecărui copac de către o corporatistă rovegană, după ce a epuizat toate opțiunile de pe Tinder. Gen.

Adopția e și ea o soluție. Copacu’ nu plânge și nu dă bacu’.
Însăși căsătoria ar fi o oportunitate acum când totul se liberalizează în domeniu.

Odată cu intrarea noastră în UE, intrarea copacilor în rândul oamenilor ar fi și ea o opțiune profund națională, în condițiile depopulării României și a pericolului migrației siriene și filipineze. Mai mult decât telefoanele, copacii noștri ar fi îndreptățiți la transfer de inteligență artificială. Mai inteligenți și vocali, ar opri drujbele și schweighoferii. Singuri, că pe noi au înțeles că nu se pot baza, și nici pe articolul cinci din tratatul frățesc. Singuri și demni, liniștea înfruntând zgomotul: "Mă sacrific eu, dacă în locul meu cresc zece!". Ca brazii.

Există o minoritate în țara asta care a ales această alternativă. Oameni care, o dată, de două ori pe an, nasc copaci și le transferă o parte din sufletul lor. Oameni copaci. Privindu-i, admirându-i, mi-am amintit că pentru a lupta cu schweighoferii avem nevoie de curaj. Curajul de a planta un pom, un copac, o tufă, un fir de iarbă, în fiecare zi!

Singura soluție: să plantăm noi mai mult decât pot ei tăia!

Să invadăm orașele cu arbori, să le îmbrățișăm cu păduri, până când liniștea va învinge zgomotul, dacă se poate și manelele. Să ridicăm în calea schweighoferilor codri de basm, de aramă, ai
Vlăsiei, ai Cosminului, ai Bărăganului, păduri vii cu autostrăzi pentru biciclete, trotinete, patine cu rotile, plăci, cu frizerii pentru hipsteri, popasuri rovegane, grătare cu mici și șprițuri la gheață, să plantăm noi până li se vor rupe lor drujbele și topoarele.

Și uite așa, după ce ne vom reuni în familie cu Fratele, Codrul – că suntem și noi, românii un popor de oameni – vom putea trece, discret, la copii. Că și ei s-au rărit. Să aibă copacii frați cu cine se juca, cât stăm noi pe Facebook.

A venit toamna – cine se bagă?"