Alba: Jandarmii şi salvamontiştii au intervenit pentru recuperarea a trei bărbaţi care s-au rătăcit pe un traseu montan

Alba: Jandarmii şi salvamontiştii au intervenit pentru recuperarea a trei bărbaţi care s-au rătăcit pe un traseu montan
Foto: Facebook @ Salvamont Romania - Dispeceratul National Salvamont

Trei turiști au fost recuperați de către salvamontiști după ce s-au rătăcit într-o zonă montană din judeţul Alba.

”Ieri, în jurul orei 19.00, jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montan Roşia Montană au fost solicitaţi să intervină în zona Poarta Zmeilor, Sălciua şi Poiana Şipote pentru a recupera trei bărbaţi care s-au rătăcit”, a transmis, duminică, Jandarmeria Română.

Sursa citată a precizat că solicitarea a venit din partea unui bărbat originar din judeţul Cluj, care a sesizat jandarmii despre faptul că acesta, însoţit de încă două persoane, au nevoie de ajutor pentru a se putea întoarce de pe traseul montan pe care îl parcurgeau.

”Bărbaţii, în vârstă de aproximativ 23 de ani, au vrut să parcurgă un traseu montan, nefiind prima experienţă de acest gen, dar pe fondul lăsării întunericului, şi echipamentului neadecvat zonei în care se aflau, aceştia fiind îmbrăcaţi nepotrivit ( pantaloni scurţi şi adidaşi) nu şi-au mai putut continua drumul”, au mai precizat jandarmii.

Aceştia au explicat că, în scurt timp, un  echipaj de jandarmerie, împreună cu cinci membri din cadrul Serviciul Public Judeţean Salvamont Alba, au ajuns în zona indicată, recuperând persoanele în siguranţă, aceştia neavând nevoie de îngrijiri medicale.