Alegeri parlamentare în Republica Moldova. O studentă din Japonia a dat start votului

Alegeri parlamentare în Republica Moldova. O studentă din Japonia a dat start votului
Inquam Photos / Octav Ganea

Alegerile parlamentare din Republica Moldova au început astăzi, 28 septembrie, de la ora 07:00 și se se vor încheia la ora 21:00. Votul poate fi exercitat  în cadrul a 2.274 de secții de votare, printre care 1.973 sunt deschise pe teritoriul Republicii Moldova. O studentă din Japonia a dat start votului.

Primul vot, în Japonia

Alegerile parlamentare din Republica Moldova au început odată cu deschiderea secţiei de votare la sediul ambasadei din Japonia. Primul votant a fost Ana Teişanu, studentă la Universitatea din Tsukuba.

„Pentru mine, votul nu este doar un drept, ci o responsabilitate – viitorul Moldovei se scrie prin fiecare vot onest. Am votat pentru pace, pentru dezvoltare şi pentru o Moldovă prosperă, pe drumul său european. Îndemnul meu este simplu: ieşiţi la vot dacă vă iubiţi ţara. Turul 2 nu există – există doar şansa unică de a decide viitorul pe 4 ani, astăzi”, a declarat Ana Teişanu, conform Adevărul.

2.772.255 de buletine de vot

Pentru secțiile din țară au fost tipărite 2.772.255 de buletine de vot, printre care ,,2.117. 039 în limba română, 649. 573 în limba rusă, 3. 400 în limba găgăuză, 1.827 în limba bulgară și 416 în limba rromani”. Pentru cei din străinătate au fost tipărite alte 864.300 de buletine de vot.

Pe lângă cele 1.973 de secții de votare din țară, 12 vor fi deschise pentru locuitorii regiunii separatiste transnistrene, iar alte 301 vor funcționa în străinătate.

De asemenea, moldovenii din diaspora au putut vota prin corespondență, metodă disponibilă în zece state: Australia, Canada, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia, Coreea, Finlanda și SUA.

Pentru a vota prin corespondență, a fost necesară înregistrarea prealabilă. Conform cifrelor prezentate de autorități, s-au înregistrat 2.606 alegători, însă au fost expediate doar 2.055 de plicuri. Ultima zi de recepționare a acestora a fost 26 septembrie.

Scrutinul, monitorizat de 3 423 de observatori

În 30 de secții de votare din țară și din străinătate vor fi folosite atât liste electorale pe hârtie, cât și liste electronice.

,,Evidența electronică se face prin intermediul tabletelor digitale. Alegătorii vor prezenta actul de identitate operatorilor din cadrul secțiilor de votare și după verificarea în sistem, aceștia vor semna pe tablete, în acest fel confirmând prezența la vot. Tabletele digitale vor reduce considerabil timpul pentru votare și rândurile la secțiile de votare, care de obicei se înregistrează în străinătate”, au detaliat reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC).

Scrutinul este monitorizat de 3 423 de observatori, iar 2 496 dintre ei ,,reprezintă 8 asociații obștești din țară. Cei mai mulți observatori au fost acreditați la solicitarea Asociației Promo-LEX și Uniunii Juriștilor din Moldova”.

Cum poți vota

Pentru a-ți exercita dreptul la vot, ai nevoie de unul dintre următoarele documente:

  • cartea de identitate (buletinul de identitate) al cetățeanului Republicii Moldova;
  • cartea de identitate provizorie (buletinul de identitate provizoriu);
  • pașaportul cetățeanului Republicii Moldova, inclusiv cu termenul de valabilitate expirat, dacă nu au intervenit alte situații în care, potrivit prevederilor legale, acesta a devenit nevalabil”, potrivit autorităților moldovene.

Cine candidează

Scrutinul va fi declarat valabil dacă la urne se vor prezenta cel puțin o treime dintre alegătorii înscriși în listele electorale, fiind vorba de 3.299.396 de oameni.

Pentru a accede în Parlament, partidele trebuie să atingă un prag electoral de 5%, blocurile electorale- 7%, iar candidații independenți- 2%.

Candidați electorali:

  • Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS)
  • Partidul Democrația Acasă (PDA)
  • Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB)
  • Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE)
  • Partidul Social Democrat European (PSDE)
  • Partidul Național Moldovenesc (PNM)
  • Mișcarea Respect Moldova (MRM)
  • Liga Orașelor și Comunelor (LOC)
  • Alianța Moldovenii
  • Partidul Liberal
  • Uniunea Creștin-Socială din Moldova Partidul Nostru
  • Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
  • Partidul Noua Opțiune Istorică

Blocuri electorale:

  • Blocul Patriotic al Socialiștilor
  • Comuniștilor
  • Inima Moldovei și Viitorul Moldovei
  • Blocul Alternativa
  • Blocul Unirea Națiunii
  • Blocul Împreună

Candidați independenți:

  • Olesea Stamate
  • Andrei Năstase
  • Victoria Sanduța
  • Tatiana Crețu

Recent, Blocul Unirea Națiunii (BUN) s-a retras din cursă în favoarea PAS-ului, formațiunea pro-europeană care deține acum puterea.

Înregistrarea partidului Moldova Mare a fost anulată, iar CEC a anulat și înregistrarea candidaților partidului Inima Moldova, parte a Blocului Patriotic.