Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre investițiile pe zona de oncologie, duminică, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, și a spus că în trei-patru ani ar putea fi creat un institut oncologic nou la Timișoara, având în vedere că în prezent în vestul țării nu există niciun astfel de institut.
Întrebat despre ultraperformantul RMN de la Timișoara, ministrul Sănătății a explicat: „E vorba de un RMN 3 Tesla, cea mai bună variantă, cea mai modernă variantă a unui aparat de rezonanță magnetică. Ministerul Sănătății a finanțat acest aparat la Spitalul de Pneumologie și Boli Infecțioase din Timișoara”.
„Sigur că și aici discutăm, o dată, despre pacienții care sunt de acolo, din spital, și știți bine că una dintre formele de cancer care este mai greu depistabilă este reprezentată de cancerul pulmonar, dar și alți pacienți oncologici vor avea acces la acest echipament, mai ales că situația e puțin debalansată, în sensul că noi avem trei instituții oncologice în România, București, Cluj și Iași, iar în vestul țării nu este niciun institut oncologic. Am reușit să îl includem în PNRR și să sperăm că peste trei-patru ani vom avea un institut oncologic nou în Timișoara”, a adăugat Alexandru Rafila.
„Sunt convins că timișorenii vor sprijini cu toții dezvoltarea acestui proiect major, însă până atunci, ceea ce facem noi la nivelul Ministerului Sănătății, avem o politică de dezvoltare a resurselor în domeniul diagnosticului și terapiei pentru pacienții oncologici. Este doar una dintre investițiile care se adresează acestei categorii de pacienți. Am reușit să facem anul trecut șapte centre pentru radioterapie”, a spus el.
„Mai facem încă un lucru foarte important, cred eu, o să facem în așa fel încât această terapie stereotactică, o formă foarte modernă de terapie, să poată să se facă și în clinicile publice, pentru că în momentul de față se face aproape exclusiv numai în clinicile private, și în perioada imediat următoare vom upgrada, e vorba de un software dedicat care permite această terapie stereotactică să fie făcută în centrele publice”, a mai declarat Alexandru Rafila, care a vorbit și despre cazul azilelor groazei.