Ambasadorul SUA la București, despre dotarea Armatei Române cu rachete Patriot: Suntem martorii unei noi ere în care România se poate apăra pe sine şi NATO de ameninţări (VIDEO)

Ambasadorul SUA la București, despre dotarea Armatei Române cu rachete Patriot: Suntem martorii unei noi ere în care România se poate apăra pe sine şi NATO de ameninţări (VIDEO)

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti Adrian Zuckerman, a declarat, joi, la ceremonia de recepție a sistemului de rachete sol-aer Patriot că „suntem martorii unei noi ere în care România se poate apăra pe sine şi NATO de ameninţări”, menționând totodată că țara noastră este primul partener al SUA din regiunea Mării Negre care găzduiește un astfel de sistem.

Ambasadorul Adrian Zuckerman, la ceremonia de recepție a sistemului de rachete sol-aer Patriot: România îşi consolidează rolul în ceea ce priveşte securitatea la Marea Neagră

”Mai bine de un secol SUA şi România au stabilit o prietenie marcată de loialitate, dar şi pentru dezvoltarea celor două naţiuni. Nu celebrăm doar livrarea unui simplu echipament militar. Suntem martorii unei noi ere în care România se poate apăra pe sine şi NATO de ameninţări. Prin premierul Ludovic Orban şi ministrul Apărării Nicolae Ciucă suntem martorii dezvoltării în sectorul militar defensiv. Renaşterea economică a României e vibrantă şi într-o evoluţie bună. România îşi consolidează rolul în ceea ce priveşte securitatea la Marea Neagră. (…) Generaţia mea a trăit cu frica armelor balistice deasupra capului, care a fost o ameninţare cu disparţia umanităţii. Dar după terminarea Războiul Rece, ameninţările nu au dispărut. Amenințări de la Nord, Sud, Est şi Vest. Rusia şi China vor să domine Vestul şi să destabilizeze ordinea creată. Europa şi România trebuie să rămână puternice pe poziţii la ameninţările de securitate şi teritoriale. SUA rămâne alături de România, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi. O economie puternică duce la o capacitate mare de apărare şi o apărare puternică duce la o economie puternică. România nu are un aliat mai mare şi mai puternic decât SUA”, a declarat diplomatul american.

Primul sistem de rachete sol-aer Patriot a intrat în dotarea Forțelor Aeriene Române

România a recepționat, joi, primul sistem de rachete sol-aer Patriot. Este vorba despre 450 de rachete sol-aer Patriot, care vor putea fi folosite în caz de nevoie începând cu 2021. Acesta este primul dintre cele patru sisteme de rachete cu care vor fi dotate Forțele Aeriene Române. Alte trei sisteme, pentrudotarea Forțelor Terestre ar urma să ajungă în România în perioada 2024-2026.

Prezent la evenimentul de recepție, premierul Ludovic Orban a declarat că ”România este mai sigură cu rachetele Patriot pe teritoriul său” și a menționat că țara noastră a ales să fie membră NATO și UE, a ales parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, fiind ”un partener loial” în cadrul acestor alianțe.

„În cadrul programului de înzestrare, sistemul derachete Patrioteste extrem de important, (…) este de o complexitate și un grad de tehnologie fără precedent și cu rezultate excepționale dovedite în acțiuni de luptă. România este mai sigură cu rachetele Patriot pe teritoriul său, cetățenii români sunt mai bine apărați”, a mai spus Orban, adăugând că astfel „parteneriatul strategic dintre Statele Unite ale Americii și România capătă o nouă materializare”.

La rândul său, ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă, a precizat că România devine astfel a 17 țară care va avea în dotare rachete Patriot și al șaptelea stat din Uniunea Europeană care deține o astfel de capabilitate.

Totodată, Ciucă a amintit că România și-a luat angajamentul de a aloca 2% din PIB pentru domeniul apărării, ceea ce oferă „predictibilitatea politicilor de dotare a Armatei României cu tehnică modernă și ne-a permis să demarăm și să susținem programe de înzestrare credibile”.

Ambasadorul SUA la București, despre dotarea Armatei Române cu rachete Patriot: Suntem martorii unei noi ere în care România se poate apăra pe sine şi NATO de ameninţări

Ultima oră
20:55 - Poliţia Română anunță că are circa 3.000 de dispozitive cu care poate verifica certificatele verzi
20:31 - Înregistrări din ședința în care echipa lui Dan Barna pregătește strategia pentru turul 2 cu Dacian Cioloș: „E caft pe bune” / „O să facem un call center cu vedete”
20:16 - Administrația Prezidențială a anunțat oficial faptul că Klaus Iohannis va participa, sâmbătă, la Congresul PNL
20:10 - Dan Motreanu: Nu candidez pentru nicio funcție la Congresul PNL / Ce înseamnă „echipa câștigătoare”? Pe cine au învins? / Ar fi o pată mare pe obrazul PNL și al președintelui Iohannis să fie aleși oameni controversați
19:44 - China anunță noi măsuri împotriva criptomonedelor: Au fost blocate toate tranzacțiile
19:42 - Certificatul verde, un adevărat imbold pentru vaccinare. Măsura a fost adoptată cu întârziere de Guvernul Cîțu, într-un moment în care campania aproape înțepenise
19:10 - Raed Arafat confirmă: Intrarea la restaurantele din interiorul mall-urilor se va face tot cu certificatul verde
19:05 - Aproape 20.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 17.000 cu prima doză. Mai bine de 5,3 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă de la debutul campaniei
18:42 - Cristian Diaconescu: Nimeni astăzi în Europa nu crede că moștenirea Merkel va fi contrazisă de stânga sau de dreapta / Angela Merkel și Donald Tusk înțeleg mai bine România decât mulți alții de pe continent (VIDEO)
18:33 - Peste 10.000 de porci vor fi ucişi la o singură fermă din Hunedoara ca urmare a confirmării pestei porcine africane