Investiții în sistemul medical din țara noastră. Se vor cumpăra 1.300 de ambulanțe noi

Investiții în sistemul medical din țara noastră. Se vor cumpăra 1.300 de ambulanțe noi

Șapte contracte de finanțare au fost semnate în cursul acestei săptămâni, pentru achiziționarea a 1.300 de ambulanțe, potrivit europafm.ro.

Ele vor merge în șapte regiuni al țării noastre, și anume: în Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Nord-Est și Centru.

Mașinile de intervenție vor fi cumpărate pentru creșterea capacității de reacție și derăspuns în cazul situațiilor de urgență și dezastrelor colective.

Valoarea totală a contractelor este de aproape 560.000.000 de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene.

Noile ambulanțe vor fi folosite pentru evaluarea primului-ajutor calificat, acordarea asistenței medicale și transportul pacienților.