ANM, alertă de vreme severă până joi la prânz. Cod portocaliu de precipitații în mai multe zone din țară. IGSU, recomandări pentru populație

ANM, alertă de vreme severă până joi la prânz. Cod portocaliu de precipitații în mai multe zone din țară. IGSU, recomandări pentru populație
Foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică de vreme severă, până joi, la ora 12, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Cod portocaliu de precipitații însemnate și Cod galben de ploi moderate în mai multe zone

În mai multe zone din țară este în vigoare un Cod portocaliu de precipitații însemnate cantitativ.

În intervalul menționat, în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali, se vor acumula cantități de precipitații de 50…60 l/mp și izolat de peste 70 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, spune ANM.

Avertizarea este în vigoare până joi la 12.

ANM a emis, totodată, un Cod galben de ploi moderate cantitativ.

„În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul și nordul Transilvaniei, precum și în zonele montane aferenteva ploua și se vor acumula cantități de apă de 25…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. La munte ploile vor determina topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, în nordul Carpaților Orientali, trecător vor fi precipitații mixte”, spun meteorologii.

Recomandările IGSU pentru populație

  • Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații;
  • În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, nu încercați să le traversați prin apă și nu vă apropiați de malurile acestora;
  • Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`