Apă raționalizată în alte două localități din țară. Compania RAJA a precizat că apa potabilă va fi furnizată după un program zilnic

Apă raționalizată în alte două localități din țară. Compania RAJA a precizat că apa potabilă va fi furnizată după un program zilnic
Foto simbol: Pixabay

Compania RAJA SA a anunțat că apa potabilă va fi furnizată după un program prestabilit în orașul Fierbinți-Târg, județul Ialomița, și în Corbu, județul Constanța, care se alătură astfel localităților din România în care apa a fost raționalizată.

RAJA SA a explicat că în Fierbinți-Târg (Ialomița) și Corbu (Constanța) apa potabilă va fi furnizată după un program zilnic

„Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată din ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RAJA SA. Totodată, la nivelul unor captări de apă subterană se constată scăderea nivelelor hidrostatice și hidrodinamice, precum și a debitelor de apă captate.

Astfel, ca urmare a cerinței crescute de apă la nivelul zonelor de aprovizionare, nu se poate acumula în rezervoarele de stocare suficientă apă pentru a asigura furnizarea în regim continuu. Pentru a permite refacerea rezervei de apă înmagazinată în rezervoare se impune sistarea periodică a furnizării de apă în rețeaua de distribuție”, se arată în comunicatul RAJA SA.

Potrivit companiei, sistemul centralizat din Fierbinți-Târg și cel din localitatea Corbu se află în această situație.

„În această situație se află sistemul centralizat de alimentare cu apă din orașul Fierbinți-Târg – jud. Ialomița și cel din localitatea Corbu – jud. Constanța, motiv pentru care, începând cu data de 05 iulie 2022, RAJA SA se află în neplăcuta situație de a restricționa temporar accesul la apă, respectiv de a furniza apă potabilă după un program zilnic, astfel:

În localitatea Corbu abonații vor avea apă potabilă la robinete doar în intervalele orare 06.00 – 11.00 și 15.00 – 23.00. Abonații din Fierbinți-Târg vor avea apă potabilă la robinete doar pe timpul zilei, în intervalul orar 06.00-22.00”, a precizat RAJA Sa.

Utilizatorii afectați au fost sfătuiță să își creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

„În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei în anumite intervale orare, recomandăm utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Amintim consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea în regim continuu a apei”, se mai arată în același comunicat.

Alte localități în care a apa a fost raționalizată

Situația din Fierbinți-Târg și Corbu nu este una singulară. Compania de Apă Arad anunța săptămâna trecută un demers similar pentru localitățile Șicula, Gurba și Chereluș.

„Timp de 3 zile, de astăzi, 29.06.2022 și până vineri, 01.07.2022 în localitățile Șicula, Gurba și Chereluș furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul orar 09:00- 12:00 și 18:00- 21:00 pentru refacerea rezervei de apă în instalațiile proprii, în condiții de secetă accentuată. Compania de Apă Arad reamintește utilizatorilor că, în special în perioadele secetoase, apa trebuie folosită cu responsabilitate, strict pentru consum propriu si în scop menajer”, spunea compania.

Un episod asemănător a avut loc noaptea trecută în Balotești, județul Ilfov, comună în care apa a fost sistată între orele 23 și 5 dimineața.

Urmăriți B1TV.ro și pe