Aproape 500 de metri cubi de lemn au fost confiscați de către polițiștii din Caraș-Severin, în prima parte a lunii august. Lemnul, cu o valoare de 110.000 de lei, a fost confiscat în cadrul acțiunilor pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale.
Autoritățile din Caraș-Severin au desfășurat o acțiune privind prevenirea și combaterea faptelor ilegale care se referă la regimul silvic. În urma abaterilor pe care le-au constatat, aceștia au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 20.000 de lei, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ). Mai mult, polițiștii au verificat programul SUMAL, în ceea ce privește respectarea obligațiilor legale de către transportatori, potrivit AGERPRES.
Conform IPJ, autoritățile au efectuat la începutul lunii august 89 de acțiuni și controale pe drumurile publice. În urma verificărilor s-au constatat 26 de fapte contravenționale, precum transportul materialelor lemnoase fără documente, fără provenienţă legală sau tăieri de arbori fără drept, dar şi probleme în evidenţa stocurilor.
„În consecinţă au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 20.000 lei, conform Legii nr.171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Ca măsură complementară, au fost confiscaţi 497,29 metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 110.000 de lei, din care peste 467 de metri cubi lemn rotund, aproape 3 metri de cherestea şi peste 26 de metri cubi lemn de foc”, precizează IPJ.