Argeș: Șase localități au fost inundate în urma precipitațiilor abudente din seara de miercuri spre joi

Argeș: Șase localități au fost inundate în urma precipitațiilor abudente din seara de miercuri spre joi

Ploile torențiale din noaptea de miercuri spre joi au lăsat șase localități din județul Argeș sub ape.

S-au produs astfel inundații în localitățile Curtea de Argeș, Cotmeana, Băiculești, Ciofrângeni, Uda și Vedea, potrivit unui comunicat al Prefecturii Argeș, citat de Mediafax.

Conform sursei citate, drumul naţional 7 C a fost închis, în dreptul comunei Ciofrângeni, în punctul „Piatra”, din cauza distrugerilor produse covorului asfaltic, autorităţile recomandând ca rută ocolitoare de la kilometrul 56 al drumului către Burluşi şi Râmnicu Vâlcea. Acest tronson este deschis în prezent doar riveranilor, iar circulaţia autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone a fost restricţionată pe DN 7 C.

De asemenea, drumul naţional 73 C, care face legătura între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea, a fost închis în urma unei alunecări de teren, produsă la kilometrul 60, in zona localităţii Piatra, fiind blocat tronsonul Tigveni – Blidari, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

De asemenea, o mie de persoane din localitățile Ciofrângeni, Drăganu, Cotmeana, Rătești și Băiculești nu aveau electricitate joi dimineață, alte aproximativ 3.000 de familii neavând curent în timpul nopții.

Tags: