Asistenta cercetată pentru incendiul de la maternitatea Giulești, din nou la muncă

Asistenta cercetată pentru incendiul de la maternitatea Giulești, din nou la muncă
Foto: florentinablog.canalblog.com

Asistenta medicală Florentina Cîrstea, cercetată pentru moartea a șase bebeluși în incendiul de la Maternitatea Giulești, lucrează din nou. Femeia, de 36 de ani, s-a întors de două săptămâni la Maternitatea Giulești, în salonul de Terapie Intensivă, același în care nou-născuții au ars de vii în urmă cu nouă luni, anunţă Libertatea.

De la tragedia din 16 august 2010, asistenta nu a mai ocupat o poziție în sistemul sanitar. Cîrstea, care în momentul fatidic lipsise 12 minute din salon, a fost indicată ca principalul vinovat pentru decesul bebelușilor și a petrecut 60 de zile în arest.

Ulterior, Tribunalul București adecis cercetarea asistentei în stare de libertate, cu interdicția de a părăsi țara.

După  eliberarea din arest femeia a primit mai multe oferte de muncă din partea unor unități medicale, printre care și o rechemare la fostul loc de muncă. Deși până acum două săptămâni femeia nu a dat curs ofertelor, în urma insistențelor foștilor colegi, Florentina a decis să se întoarcă la Giulești, în salonul “nenorocirii”.