Audierile continuă în cazul morții baschetbalistului american Chauncey Hardy, zece persoane mergând sâmbătă la Parchetul Tribunalului Giurgiu, între care șeful pazei clubului și doi baschetbaliști de la CSS Giurgiu, dar și tineri care se aflau în care se aflau în club la momentul când s-a petrecut incidentul, informează Mediafax.
Unul dintre colegii baschetbalistului, prezent la audieri, a declarat că acesta nu consumase alcool, ci doar „începuse o bere”.
Potrivit unor surse judiciare, în declaraţiile date procurorilor persoanele audiate au menţionat că nu au văzut momentul în care Ionuţ Tănăsoaia l-a lovit pe Hardy şi că nu ştiu ce s-a întâmplat. De asemenea, aceştia le-au spus procurorilor că sportivul american ar fi băut mai puţin de o jumătate de doză de bere.
Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Giurgiu, acuzaţi în mod oficial de către anchetatori pentru ucidere din culpă, nu au venit la audieri şi nu se ştie momentul în care aceştia vor fi chemaţi la parchet.
Baschetbalistul american Chauncey Hardy a ajuns duminică la spital, în urma unui conflict cu membrii unui clan din Giurgiu, sportivul decedând câteva ore mai târziu.