Avocatul lui Huidu: Expertiza tehnică pentru accident poate dura două-trei luni

Avocatul lui Huidu: Expertiza tehnică pentru accident poate dura două-trei luni
Foto: jurnalul.ro

Expertiza tehnică în cazul accidentului produs de realizatorul TV Şerban Huidu şi în urma căruia au murit trei persoane ar putea dura două-trei luni. Expertiza tehnică din acest caz este extrem de importantă, spune avocatul omului de televiziune, asta mai ales că nu s-au stabilit încă vitezele cu care circulau cele două maşini implicate în accident.

Cazul Huidu a tras însă un semnal de alarmă pentru toate vedetele, care spun că s-au învăţat minte în urma accidentelor de maşină pe care le-au avut. Impresarul sportiv Anamaria Prodan a declarat că nu mai depăşeşte viteza de 50 de kilometri la oră, în urma unui accident cumplit în care a fost implicată ea, şi familia ei.

„De la acest incident care era să ne coste pe toţi viaţa, nu mai depăşesc viteza de 50 de kilometri pe oră, poate să se rupă România în două. Prefer să merg încet şi să ştiu că ajung bine la destinaţie, vie, nu în sicriu”, a declarat Anamaria Prodan pentru Click.

Cu toate acestea, justiţia trebuie să îşi spună cuvântul, cred cei mai mulţi.

„Oricum ar fi, trebuie să respectăm legea şi mai ales viteza. Mai încolo, totul ţine de soartă. Fraternizez şi cu realizatorul tv, dar mă gândesc şi la victime, şi la familiile acestora. Atunci când eşti obosit, eu cel puţin aşa aş face: aş apela la un şofer. Fiind o persoană publică, este extrem de metiatizat cazul. Nu e întotdeauna bine să fii persoană publică. Şi alţii au făcut accidente şi nu au fost atât de mediatizate cazurile. Dar trebuie să se facă dreptate”, a declarat Cătălin Botezatu.

Expertiza tehnică în ceea ce priveşte accidentul în care a fost implicat Şerban Huidu va fi gata peste două sau trei luni. Între timp, omul de televiziune este cercetat în libertate pentru ucidere din culpă, după ce, în urma accidentului în care a fost implicat, au murit trei persoane.

Ultima oră
23:56 - Cine este Evgheni Muraev, indicat de Marea Britanie drept posibil candidat al Rusiei pentru o schimbare de regim în Ucraina. Moscova, acuzată că vrea să instaleze un guvern pro-rus la Kiev
23:25 - Amenințare falsă cu bombă într-un restaurant din centrul Ploieștiului. Bărbatul care alertase autoritățile a fost dus la sediul poliției
23:09 - Trei bărbați arestați după ce au intrat în casa unor dame de companie și au sustras bani și bunuri
22:44 - Peste 3.800 de medici de familie au încheiat contracte pentru testarea COVID-19. Alexandru Rafila: Testarea la medicul de familie, soluția pentru accesul facil al bolnavilor la diagnostic rapid, evaluare și monitorizare
22:17 - Ion Țiriac ar avea de 10 ori mai mulți urmași decât se știa: „Am trei copii oficiali și 30 neoficiali” (GALERIE FOTO)
21:46 - Varianta Omicron ar putea anunța într-adevăr sfârșitul pandemiei, spune directorul OMS pentru Europa: „Acest virus a surprins de mai multe ori, deci trebuie să fim foarte atenți”
21:12 - Nicușor Dan: Ar fi ieșit duminică la lucru mult mai mulți șoferi și vatmani dacă n-ar fi fost intimidați de sindicat / Condamn inconștiența și tupeul sindicalistului PSD Vasile Petrariu, precum și iresponsabilitatea Gabrielei Firea
20:51 - Armen Sarkissian demisionează de la președinția Armeniei. Președintele țării, spune el, nu are prerogativele necesare pentru a influența politica în vremuri de criză
20:28 - O femeie a murit într-un accident violent pe E58. Mașina în care se afla a intrat pe contrasens într-o curbă periculoasă și a lovit un alt autoturism (FOTO)
20:06 - La ce oră se joacă și cine transmite la TV meciul Simona Halep – Alize Cornet din optimile de finală de la Australian Open 2022