Trei migranţi urcaţi într-un tren de cãtre Poliţia de Frontieră și care ‘nu necesitau escortã’ au jefuit pasageri şi au făcut ameninţări cu moartea (VIDEO)

Trei migranţi urcaţi într-un tren de cãtre Poliţia de Frontieră și care 'nu necesitau escortã' au jefuit pasageri şi au făcut ameninţări cu moartea (VIDEO)
Sursă foto: obiectiv-sm.ro

Trei migranţi au băgat spaima în călătorii aflaţi într-un tren ce circula pe ruta „Timişoara – Baia Mare”,jefuind o femeie șimai apoi încercând să fure geanta controlorului,pentru ca, ulterior, să treacă la ameninţări cu moartea,relatează B1 TV.

Migranţii au fost urcaţi în tren de cãtre Poliţia de Frontierã şi ar fi trebuit să ajungă la un centru din Maramureş. Lăsaţi în grijă controlorilor, migranţii au băgat spaima în călători, au încercat să fure bani şi telefoane mobile, iar mai apoi geanta şefului de tren. De abia în municipiul Cărei au intervenit mai multe echipaje de Poliţie care i-au preluat pe cei trei scandalagii.

Poliţia de Frontierã precizeazã cã „persoanele respective nu necesitau escortã, întrucât acestea beneficiau de regim deschis şi nu aveau limitat dreptul de a se deplasa liber pe teritoriul ţării.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.