Bărbat aplaudat de zeci de oameni pe plaja Tuzla, după ce a salvat din ghearele morţii un tânăr care se îneca

Bărbat aplaudat de zeci de oameni pe plaja Tuzla, după ce a salvat din ghearele morţii un tânăr care se îneca
Scene dramatice pe litoral: Trei persoane s-au înecat azi la Eforie Nord şi Saturn. Foto: Pixabay

Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, atunci când Ionuţ Adanie a fost alertat de câţiva turişti că pe plajă există un tânăr adus la mal şi care nu mai respiră după ce a înghiţit apă.

Tânărul era inconştient, livid şi avea gura încleştată

„Mai trăiește, nu-i așa ? Sunt prietena lui. Eram cu el în apă. Am crezut că glumește, că vrea să-mi facă o poznă. Mai trăiește, nu-i așa ? Dar nu făcea nicio glumă. Era cu fața în jos, în apă, inconștient. I-am ridicat capul, apoi cu alți oameni și cu un băiat de la salvamar l-am scos din apă”, a spus, cu ochii în lacrimi, prietena tânărului din Timişoara care se înecase.

Băiatul era inconştient, livid şi cu gura încleştată. Imediat, Ionuţ Adanie a început să îi resusciteze şi să îl întoarcă, din când în când, pe o parte, pentru a putea elimina apa din plămâni.

Au urmat minute de agonie pe plaja Tuzla, acolo unde zeci de oameni s-au adunat în jurul lui Ionuţ şi au sperat la o minune.

La un moment dat, bărbatul care încerca să îl salveze pe tânărul înecat a spart liniștea cu o întrebare: „Dă-mi, te rog, un semn, dacă ești bine”. După câteva secunde, tânărul a eliminat apa şi a început să respire.

Salvamarul a postat un mesaj plin de modestie în care-și laudă toți colegii

Povestea a fost publicată de jurnaliştii de la buzoienii.ro, care se aflau pe plaja Tuzla în acel moment.
„Nu aș fi fost „erou” fără ajutorul tuturor colegilor de la Serviciul Salvamar Tuzla, fiind o muncă de echipî. Noi suntem un grup de salvamari în formare.

Unii dintre noi sunt studenți în vacanța de vară, alții în timpul liber, unii practică de mulți ani aceasta meserie. Ce ne unește pe toți este faptul că iubim marea.

Dar în afară de acest lucru, toți colegii sunt salvamari autorizați prin cursuri de formare profesională, atât în meseria de salvamar cât și în acordarea primului ajutor.

Suntem conștienți că este o plajă mică, dar asta nu ne împiedică să vrem să fim cât mai bine pregătiți, cu atât mai mult, că plaja Tuzla este din ce în ce mai căutată de turiști.

Mulțumim tuturor turiștilor care țin cont și respectă recomandările noastre, ne cerem scuze celor pe care îi nemulțumim cu anumite restricții (mai ales când marea este furioasă) .

Promitem ca în viitor să fim și mai bine pregătiți profesional pentru a putea face față (sperăm) situațiilor care vor apărea. Atât echipa de salvamari cât și echipa de asistență medicală urează tuturor turiștilor vacanță plăcută, fără evenimente”, a fost mesajul transmis ulterior de Ionuţ Adanie, eroul de pe plaja Tuzla.

Urmăriți B1TV.ro și pe