Bărbat din Hunedoara, arestat după ce a folosit ilegal cardul unei alte persoane / Cum a ajuns în posesia acestuia

Bărbat din Hunedoara, arestat după ce a folosit ilegal cardul unei alte persoane / Cum a ajuns în posesia acestuia
Sursa foto: Freepik

Un bărbat a din Hunedoara a fost arestat vineri, 19 ianuarie, pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat de furt, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Hunedoreanul ar fi folosit un card bancar pe care l-ar fi luat din apartamentul unei persoane din Hațeg, scrie Agerpres.

Cum a ajuns în posesia cardului bancar

Bărbatul a intrat vineri, 8 decembrie 2023, în apartamentul persoanei din Hațeg după ce a folosit niște chei false. De acolo, el a luat cardul bancar al victimei și suma de 1.300 de lei.

După ce a intrat în posesia cardului bancar, hunedoreanul a efectuat peste 80 de tranzacții, inclusiv retrageri de numerar. Paguba totală creată de acesta este de 35.331 de lei.

Bărbatul a fost reținut vineri, 18 ianuarie, de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care au solicitat și arestarea preventivă a acestuia pentru infracţiunile de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Judecătorii de la Tribunalul Hunedoara au aprobat solicitarea procurorilor, astfel că suspectul va rămâne în arest preventiv timp de 30 de zile.

Cum a pierdut un bărbat din Hunedoara suma de 167.000 de lei

Un bărbat din Hunedoara a rămas fără suma de 167.000 de lei, după ce a fost înșelat de un fals broker, pe Internet. El a vrut să cumpere acțiuni în valoare de 1.261 de lei de la o societate din țară, dar când și-a verificat cardul a observat că îi lipsesc 167.000 de lei.

Dorința de a-și cumpăra acțiunile a apărut în urma unui anunț potrivit căruia, cu doar 1.261 de lei, puteau fi cumpărate acțiuni la o societate comercială din țară.

După trei ore de discuții cu broker-ul fictiv, pe telefonul victimei au apărut mai multe reclame, moment în care și-a dat seama că nu este în regulă ce se întâmplă. Ulterior, el a sunat la bancă și a cerut să-i fie blocate conturile.

Mai apoi, victima a fost la poliție pentru a reclama înșelăciunea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
12:28 - Claudiu Năsui: USR nu va participa la nicio guvernare care va face ceva rău României și care ar crește taxele (VIDEO)
12:22 - Poliția a înregistrat 343 de sesizări de posibile contravenții sau infracțiuni la alegerile parlamentare
12:07 - Claudiu Năsui remarcă o „încurcătură” pentru POT la alegerile parlamentare: „Legea nu prevede nimic în acest caz total improbabil. Nimeni nu știe cum se soluționează”
11:55 - Dan Vîlceanu: Sunt convins că fiecare se va întâlni cu fiecare, fără niciun fel de problemă / Scorul este unul care ne pune într-o situație de a intra copil de mingi la guvernare. Votul este pentru a trimite PNL în opoziție (VIDEO)
11:55 - Sociologul Gelu Duminică, despre alegerile parlamentare: „Semnalul este clar: clasa politică este obligată să se reformeze”
11:23 - Blocuri fără apa caldă și căldură în București chiar dacă avaria a fost remediată. Anunțul Termoenergetica
11:15 - Claudiu Târziu: AUR a spus din start că nu vizează o alianță cu PSD / Sunt diferențe majore de poziționare între AUR, SOS și POT / E greu de crezut că am putea ajunge la o înțelegere cu PNL și USR (VIDEO)
10:50 - Olaf Scholz, vizită surpriză la Kiev: „Germania va rămâne cel mai puternic susținător al Ucrainei din Europa” / Ultima oară fusese acolo alături de Klaus Iohannis
10:49 - Polițiștii din Georgia au tras cu tunuri de apă și gaze lacrimogene în cetățeni. Protestele împotriva deciziei Guvernului privind aderarea la UE continuă
10:24 - Radu Mihaiu: Cred că săptămâna aceasta principala atenție trebuie să o avem pentru alegerile prezidențiale. Nu vedem absolut niciun motiv pentru care CCR le-ar putea invalida (VIDEO)