BCR și Raiffeisen transmit că autoritățile române nu au făcut presiuni, așa cum a spus premierul austriac

BCR și Raiffeisen transmit că autoritățile române nu au făcut presiuni, așa cum a spus premierul austriac
Sursa Foto: Hepta

Reprezentanții băncilor austriece din România resping acuzațiile potrivit cărora ar fi fost supuse unor presiuni din partea guvernului României, după votul negativ dat ieri de Austria în Consiliul JAI.

Ce spun băncile austriece din Românnia

Inițial, reprezentanții BCR, deținută de banca austriacă Erste, au declarat că nu s-au efectuat niciun fel de presiuni asupra Băncii Comerciale Române şi nu au cunoştinţă de astfel de cazuri”.

Raiffeisen Bank ”confirmă fără echivoc declarația facută de BCR și subliniează că nu s-au făcut presiuni din partea autorităților nici asupra sa”, arată un comunicat remis presei de reprezentanții băncii.

Zdenek Romanek, președintele&CEO Raiffeisen Bank România, a declarat vineri că „susținem pe deplin aderarea României la spațiul Schengen și vom continua să sprijinim demersurile autorităților pentru realizarea acestui deziderat.”

Cancelarul austriac Karl Nehammer a invocat miercuri, într-o discuție cu liderii PPE la Viena, presupuse presiuni ale României asupra unor companii austriece.

Austria și Olanda au blocat aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen

Urmăriți B1TV.ro și pe