Alina Bica, audiată la ÎCCJ în dosarul în care este judecată pentru favorizarea lui Adriean Videanu, a spus că nu are o relație de prietenie cu acesta, nu îl știa decât din Parlament și chiar i s-a părut un om arogant și l-a întrebat pe procurorul de caz de ce nu a cerut arestarea lui.
Fosta șefă DIICOT este acuzată de abuz în serviciu pentru ridicarea sechestrului de pe 80 de acţiuni ale lui Adrian Videanu, ce se aflau în posesia copiilor acestuia. Ea a spus în fața instanței că nu i s-a cerut să intervină pentru acesta şi de altfel nici nu a făcut-o la vreo solicitare directă sau indirectă, informează Mediafax.
Bica a afirmat că, după ce a fost numită procuror-şef al DIICOT, a cerut o recenzie a dosarelor la care nu se lucra, între alte cauze atrăgându-i atenţia dosarul Romgaz. De aceea, ea l-a convocat pe procurorul de caz la o discuţie, pentru evaluarea cauzei şi pentru a vedea dacă se poate înainta cu ancheta.
„Am pus în discuţie inclusiv arestarea (lui Videanu, n.r.). Regret că trebuie să audă asta, dar îl întrebam pe procuror cum e posibil să arestăm pe evaziune, şi pe spălare de bani să lăsăm în libertate”, a spus Alina Bica în sala de judecată, în prezența lui Videanu.
Ea a mai precizat că în momentul în care a dispus ridicarea sechestrului, acționari erau copiii lui Videanu, nu el.
Bica a explicat că, anterior sesizării DIICOT de către Videanu, cu cererea de ridicare a sechestrului de pe acţiuni, o instanţă îi respinsese o astfel de solicitare pe motiv de tardivitate. Fosta şefă a DIICOT a arătat că legislaţia prevede un termen de numai trei zile pentru formularea unei astfel de plângeri, ceea ce, în opinia sa, poate genera situaţii injuste. Ea a dat ca exemplu cazul unui imobil pus sub sechestru într-o cauză a cărei judecată ar putea dura 10 ani, arătând că, dacă nu se face plângere în cele trei zile prevăzute de legiuitor, imobilul poate rămâne sechestrat timp de 10 ani.
Alina Bica a mai spus că a decis ridicarea sechestrului în privinţa acţiunilor care aparţineau copiilor lui Videanu din raţiuni de bună-credinţă şi umane, că ar fi fost injust ca alte persoane, ce nu erau vizate de cauza penală, să nu poată beneficia de un bun dobândit licit.
Judecătorul i-a spus că a soluţionat astfel o cerere care trebuia soluţionată de o instanţă.
„Spun cu mâna pe suflet: sunt absolut sigură că dacă nu era numele Videanu nu ajungeam aici. Domnul Videanu este o persoană extrem de arogantă, nu am avut discuţii cu acesta sau, dacă am avut, au fost încordate. Ca procuror, din 2004, am mai pus concluzii de achitare atunci când s-a impus sau nu au existat probe. Mi-am asumat mereu funcţiile avute. Pot să trec orice test poligraf când spun că am acţionat cu cea mai bună credinţă şi că eu cred şi acum în soluţia pe care am dat-o şi justeţea ei. Cazul era unul foarte mediatizat şi monitorizat de SRI”, a răspuns Bica.
Ea a mai declarat că este nerezonabil ca ea să fi comis această faptă pentru suma de 67.000 de lei, respectiv valoarea acelor acţiuni.
În dosarul cunoscut sub numele Bica 2, fosta şefă a DIICOT este acuzată de favorizarea fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, în dosarul Romgaz-Interagro, şi a omului de afaceri Ovidiu Tender în dosarul Rafo-Carom.