Bilanț COVID provizoriu | 2.136 de infectări în ultima zi. Au fost raportate și 195 de decese, din care 16 anterioare

Bilanț COVID provizoriu | 2.136 de infectări în ultima zi. Au fost raportate și 195 de decese, din care 16 anterioare
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Autoritățile au anunțat că în ultima zi au fost înregistrate 2.136 de infectări cu coronavirus și 195 de decese, din care 16 anterioare. Bilanțul complet al crizei sanitare va fi transmis de către Grupul de Comunicare Strategică (GCS) în jurul orei 13.00.

„Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 15 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 2.136 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 195 decese dintre care 16 anterioare”, au transmis autoritățile.

Scăderea numărului de cazuri COVID nu e motiv de relaxare. Avertismentul lui Gheorghiță

Astfel, trendul descrescător al infectărilor cu coronavirus continuă, dar acesta nu e motiv de relaxare, susține Valeriu Gheorghiță. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19 a declarat recent că în maximum două săptămâni numărul contaminărilor ar putea începe iar să crească.

„Estimarea e că, probabil în una – două săptămâni, vom stagna în această scădere, dar e important să scădem cât mai mult. Nu e exclus să înregistrăm o nouă creștere, deoarece interacțiunea dintre oameni crește prin faptul că s-a realuat activitatea de învățământ în format fizic. Suntem în plin sezon rece și stăm tot mai mult în spații închise, există interacțiune apropiată între oameni, iar acest lucru e asociat cu o creștere a riscului de infectare”, a explicat Gheorghiță.

Campania de vaccinare anti-COVID-19 bate pasul pe loc

Din păcate, și numărul celor care aleg să se vaccineze scade. În ultima zi, doar 18.301 persoane au primit prima doză de ser. Numărul total al celor imunizați în ultimele 24 de ore a fost de 80.627.

Bilanțul total al celor vaccinați de la debutul campaniei a ajuns la 7.467.135. Dntre aceștia, 6.843.637 au schema completă, iar 1.173.546 au și a treia doză administrată.