Boc şi Băsescu, discuţii la Cotroceni după întâlnirea cu deputaţii minorităţilor

Boc şi Băsescu, discuţii la Cotroceni după întâlnirea cu deputaţii minorităţilor
Foto: cotidianul.ro

Premierul Emil Boc a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, după întâlnirea din Parlament cu deputaţii minorităţilor naţionale, informează Mediafax.

Contextul întâlnirii îl constituie informaţiile vehiculate, conform cărora va avea loc în maximum o săptămână, o remaniere guvernamentală şi în condiţiile în care este este necesară numirea unui nou ministru al Muncii.

Este posibil ca Emil Boc să-şi depună mandatul de prim-ministru, conform informaţiilor primite de sursa citată.

Deputaţii minorităţilor naţionale au discutat, marţi, cu premierul Emil Boc despre amendamentele lor la proiectul Statutului minorităţilor naţionale şi despre unele „disfuncţionalităţi” ale coaliţiei în teritoriu, a declarat liderul grupului, Varujan Pambuccian.

După aproape două ore de discuţii, la rândul său, premierul Emil Boc a declarat că a discutat cu parlamentarii minorităţilor naţionale „probleme specifice” şi legislative.

Ultima oră
08:25 - Incendiile de pădure se extind în Bulgaria, din cauza valului de căldură. Peste 200 de incendii au loc zilnic în țara vecină
08:01 - Walter Zenga a primit a patra doză de ser anti-COVID-19. Decizia, explicată de antrenorul italian
07:31 - Lucian Romașcanu (PSD), reacție în scandalul momentului: „Sexul ți-l dă Dumnezeu, genul ți-l alegi”
07:16 - Fenomene meteo extreme în România. ANM: „Va fi o perioadă destul de complicată”
00:20 - Explicații oficiale pe subiectul „gen” în loc de „sex” în cartea electronică de identitate. Ce spun reprezentanții Ministerului de Interne (VIDEO)
23:55 - Medicul Cristian Oancea: Comunicarea cu privire la imunizarea împotriva COVID-19, mai importantă ca restricțiile pentru persoanele nevaccinate (VIDEO)
23:49 - RISE Project: Autoritatea Electorală Permanentă, instituția care organizează și supraveghează procesul electoral, capturată de o grupare consolidată după o tentativă de omor
23:32 - Beatrice Mahler, despre persoanele care refuză imunizarea: Teama de vaccin și efectele secundare este mai mare ca teama de boală (VIDEO)
23:17 - Ioana Constantin (PMP): Cioloș are probleme serioase cu memoria politică. Certa UDMR că nu vor alegeri locale în două tururi, ca și când în 2016 n-a scos chiar el, noaptea ca hoții, acest lucru din programul de guvernare
22:54 - Grav accident rutier în Teleorman. Opt persoane au fost rănite și alte două au decedat. Planul roșu de intervenție, activat