Botoșani: Incendii simultane la mai multe transformatoare electrice

Botoșani: Incendii simultane la mai multe transformatoare electrice
Foto: ziuaconstanta.ro

Mai multe transformatoare electrice din municipiul Botoșani au ars sâmbătă la prânz, din cauze necunoscute, potrivt Agerpres.

Potriviti șefului Inspectoratului pentru Urgențo, colonelul Cristian Amarandei, incendiile s-au produs în același timp în mai multe puncte din municipiu.

Echipamentele electrice au fost cuprinse de flăcări foarte mari, iar în zonele afectate circulația a fost restricționată.

Unul dintre incendii a avut loc într-o stație de transformare a furnizorului de electricitate, iar altul în curtea Serviciului Poliției Rutiere.

În curtea Serviciului Poliției Rutiere, avaria a afectat și un autoturism parcat în imediata vecinătate a clădirii în care echipamentele electrice au luat foc.

Autoturismul a fost distrus, pompierii intervenind pentru limitarea efectelor focului.