Puțini șoferi știu că un drum din apropiere de București este considerat cel mai lung drum drept din România, asta deși este intens circulat zilnic.
Cu o lungime de peste 15 kilometri, drumul european E70, care leagă Alexandria de Capitală este cel mai lung drum drept din România.
Nu există curbe și serpentine pe parcursul acestui drum, motiv pentruc are este considerat drept și cel mai sigur drum din țară, potrivit click.ro.
În privința lungimii precise a acestui drum, este vorba despre nu mai puțin de 15,8 kilometri, el fiind destul de scurt, dacă îl comparăm cu alte drumuri drepte, de dincolo de hotare.
De asemenea, E70 are numai două benzi și dacă conducem de-a lungul lui vom observa că nu există gropi.
La nivel mondial, Autostrada 10, din Arabia Saudită, cu o lungime de 256 de kilometri este considerat cel mai lung drum drept.