Scumpirile care ne-au lovit încă de la începutul lui 2026 se reflectă și în darul de nuntă. Românii care urmează să participe la o nuntă în viitorul apropiat se confruntă cu aceeași veșnică problemă: cât ar fi potrivit să le ofere mirilor, ținând cont de costurile organizatorice și relație pe care o au?
Darul de nuntă, teoretic un cadou pentru miri, a devenit, în ultimii ani, un ajutor de nădejde pentru proaspeții căsătoriți. De obicei, darul de nuntă constă într-o sumă de bani, dar poate include și cadouri care să-i ajute pe miri. Dintre acestea, cele mai comune sunt electrocasnicele, obiectele de decor, voucherele sau bijuteriile. Există și cazuri în care mirii sunt deschiși față de invitații lor și le comunică în prealabil lista lor de dorințe. În cazul în care cuplul nu este explicit cu nevoile și doleanțele lor, cel mai sigur dar este acela sub formă de bani.
În 2026, când ne gândim cât ar fi potrivit să oferim mirilor la o nuntă, trebuie să luăm în considerare și cum a afectat inflația costurilor organizatorice. Cât au ajuns să coste meniurile, localul unde are loc evenimentul, formația și alte servicii ale căror tarife s-au tot majorat în ultima perioadă.
În prezent, prețul unui meniu pornește de la aproximativ 450-500 de lei, potrivit Cancan. Asta dacă evenimentul se ține într-un oraș mare al țării.
Suma oferită la o nuntă nu depinde doar de costul de organizare al evenimentului, ci și de relația pe care un invitat o are cu mirii. Astfel, nașii ar trebui să fie cei care oferă cei mai mult, mai apoi părinții, frații și surorile, alte rude și prieteni apropiați. Cel mai puțin vor da invitații care nu au o relație strânsă cu mirii, cum ar fi colegii sau rudele cu care nu există o relație foarte apropiată.