UPDATE: Potrivit surselor B1 TV, Cătălin Cherecheș a fost prins lângă o gară din Germania, având intenția să plece și din această țară. El era însoțit de o mătușă. Fostul edil opus rezistență, motiv pentru care a fost lovit de polițiștii germani în timpul procedurii de reținere.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Cătălin Cherecheș a fost prins de polițiștii germani în Augsburg. Acesta va fi adus în țară pentru a ispăși condamnarea de cinci ani de închisoare primită pentru luare de mită.
„În seara zilei de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional.
Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română. Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în prinderea acestuia. În continuare, se derulează activități procedurale specifice, pentru aducerea bărbatului în țară”, a transmis Poliția Română.
Cătălin Cherecheș, până acum primar în Baia Mare, a fugit din țară înainte de a-și afla condamnarea definitivă, deși se afla sub control judiciar și, teoretic, nu putea pleca din România. El a luat un taxi și a trecut granița folosindu-se de documentul de identitate al unui văr.
„Era foarte speriat, era panicat. A venit în fugă s-a urcat sus, după care mi-a făcut semn să mă duc şi mi-a scris pe parbriz «Satu Mare». Avea o gentuţă gen borsetă, o geacă şi un hanorac şi avea gluga în cap că ploua afară”, a povestit taximetristul.
Urmare a acestei situații, șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost demis.