O femeie din Dâmbovița s-a ales cu amendă după ce a încercat să abandoneze mai mulți pui de pisică. Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere, iar mai apoi au fost făcute publice de presa locală. Poliția s-a autosesizat la vederea imaginilor.
Incidentul s-a întâmplat pe 12 august, în jurul orei 06.30, în orașul Găești din județul Dâmbovița. În imagini se poate vedea cum femeia, care transporta mai mulți pui de pisică într-o ladă, se apropie de intrarea unei farmacii veterinare și abandonează animăluțele.
Ca urmare a faptei sale, polițiștii au sancționat-o pe femeia de 53 de ani cu o amendă în valoare de 3.000 de lei.
„La data de 18 august a.c., poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 12 august a.c., o femeie, în timp ce s-ar fi aflat în oraşul Găeşti, ar fi abandonat mai mulţi pui de pisică, în faţa unei farmacii veterinare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana în cauză ca fiind o femeie de 53 de ani, din oraşul Găeşti. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 205/2004 privind protecţia animalelor”, au informat, marţi, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, potrivit Observator News.