Un studiu amplu, realizat de PrivateUpgrades, a scos la iveală faptul că Geneva, în Elveția, este considerat cel mai elegant oraș din Europa, după analiza a peste 100 de destinații de pe întreg continentul. Iată despre ce este vorba, de fapt!
Europa este renumită pentru orașele sale elegante și pline de lux, de la Milano, centrul modei, până la prosperul Luxemburg. Cu toate acestea, conform studiului realizat de PrivateUpgrades, Geneva se află în fruntea listei orașelor europene, obținând un scor impresionant de 98,3 puncte din 100, scrie Click.
Clasamentul a avut la bază raportarea numărului de hoteluri de cinci stele, restaurante incluse în ghidul Michelin și terenuri de golf la populația locală, evidențiind astfel combinația de lux și activități exclusiviste pe care orașul o oferă.
Rezultatele arată că Geneva excelează prin 7,36 terenuri de golf pe cap de locuitor, 57 de restaurante Michelin și 18 hoteluri de cinci stele la fiecare 100 de kilometri pătrați.
Supranumită „capitala bancară privată a Elveției”, Geneva se află în sudul țării, aproape de granița cu Franța.
Orașul găzduiește sediile unor organizații internaționale de prestigiu, precum Crucea Roșie, Organizația Mondială a Sănătății și Organizația Mondială a Comerțului, consolidându-și renumele global.
Cu toate că Geneva este sinonimă cu luxul, orașul oferă și opțiuni accesibile pentru turiști cu bugete moderate.
Situat aproape de Alpii elvețieni, orașul oferă peisaje spectaculoase cu lacuri și râuri. Orașul este un punct de plecare ideal pentru excursii în natură. Centrul Vechi, cu străzile sale înguste și pitorești, este perfect pentru plimbări lungi și explorări culturale.
În plus, Geneva poate fi străbătută cu ușurință pe jos. Prin această modalitate, de asemenea, se reduc costurile de transport, iar multe hoteluri oferă turiștilor carduri gratuite pentru transportul public, un avantaj care merită verificat înainte de rezervare.