Nicușor Dan pleacă mâine în Franța. Cu cine se întâlnește șeful statului în vizita de două zile

Nicușor Dan pleacă mâine în Franța. Cu cine se întâlnește șeful statului în vizita de două zile

Președintele Nicușor Dan merge luni într-o vizită oficială în Franța, unde va avea o întâlnire cu președintele Emmanuel Macron. Șeful statului se va întâlni și cu membrii comunității de români.

Șeful statului, vizită de două zile în Franța

Potrivit unui comunicat oficial al Administrației Prezidențiale, Nicușor Dan pleacă în Franța mâine după amiază. Iar în prima zi a vizitei va avea o întâlnire cu reprezentanții comunității românești Franța. Evenimentul va avea loc la Ambasada României de la Paris.

În a doua zi a vitei în Franța șeful statului se va întâlni cu reprezentanți ai companiilor economice franceze, un eveniment organizat de Mișcarea Întreprinderilor din Franța. Apoi Nicușor Dan va avea o întrevedere cu primarul Parisului, Anne Hidalgo.

De asemenea, președintele României va participa la inaugurarea aleii „Nicolae Titulescu” în Parcul Monceau din Paris.

Apoi, șeful statului este invitat la Palatul Elysee, und eva avea o discuție cu președintele Franței, Emmanuel Macron.

Cei doi președinți s-au întâlnit deja în diferite formate diplomatice precum Consiliul European sau coaliția pentru sprijinirea Ucrainei.

De altfel, Macron a fost printre primii care au salutat alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României.

„L-am sunat pe Nicușor Dan și l-am felicitat pentru alegerea sa în fruntea României. În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană.

Franţa va fi alături de dumneavoastră pentru a consolida parteneriatul nostru și pentru a lucra împreună pentru o Europă mai puternică, mai suverană și mai independentă.”, a transmis Emmanuel Macron imediat după ce s-a aflat rezultatul alegerilor prezidențiale.