Surse: Urmează dislocări militare americane în România? Detalii despre planul SUA pentru bazele de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii

Surse: Urmează dislocări militare americane în România? Detalii despre planul SUA pentru bazele de la Mihail Kogălniceanu și Câmpia Turzii
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ce pregătesc SUA la bazele din România? Statele Unite au transmis României o solicitare privind dislocarea temporară a unor capabilități militare pe teritoriul țării, în contextul tensiunilor tot mai mari din Orientul Mijlociu.

Potrivit unor surse politice, cererea vizează trimiterea a aproximativ 400-500 de militari americani, pentru o perioadă limitată, estimată la aproximativ 90 de zile.

Militarii și echipamentele ar urma să fie amplasate în două puncte strategice din România: baza aeriană Mihail Kogălniceanu și baza aeriană Câmpia Turzii, infrastructuri importante pentru operațiunile NATO din regiune.

Ce pregătesc SUA la bazele din România: Ce echipamente militare ar putea ajunge la Câmpia Turzii

Conform Știripesurse, echipamentele americane ar urma să fie împărțite între cele două baze aeriene din România.

O parte dintre acestea ar urma să fie amplasate la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, una dintre cele mai importante facilități militare din regiune pentru operațiunile Alianței Nord-Atlantice.

În schimb, la Câmpia Turzii ar putea fi dislocate sisteme specializate de culegere de informații și observație, precum și echipamente destinate realimentării aeronavelor.

Aceste sisteme nu pot fi instalate la Mihail Kogălniceanu din cauza unor limitări logistice, motiv pentru care autoritățile americane au luat în calcul utilizarea bazei din județul Cluj.

Ce se întâmplă cu românii aflați în Orientul Mijlociu

Sursele politice au oferit detalii și despre situația românilor aflați în zona Golfului, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.

Autoritățile române pregătesc un nou zbor de repatriere, care ar putea avea loc chiar astăzi sau mâine, destinat persoanelor care au semnalat că se află în situații vulnerabile.

În Israel ar mai fi doar „câteva zeci de români”, însă evacuarea acestora este mult mai complicată din cauza contextului de securitate din zonă.

În același timp, aproximativ 1.000 de persoane și-au exprimat intenția de a reveni în România, însă majoritatea caută variante de transport mai accesibile decât cele disponibile în prezent.

Va interveni Guvernul în cazul creșterii prețurilor la carburanți?

În ceea ce privește evoluția prețurilor la carburanți, sursele politice susțin că Guvernul nu intenționează să intervină în această săptămână.

Autoritățile vor urmări evoluția pieței în următoarele zile pentru a vedea dacă prețurile se stabilizează.

„Nu se intervine săptămâna aceasta. Vedem cum evoluează prețurile timp de o săptămână”, potrivit unor surse.

Dacă situația o va impune, o eventuală intervenție ar putea veni sub forma unor scheme de sprijin pentru agricultori, însă există speranța că prețurile la pompă se vor stabiliza în perioada următoare.