Direcția de Sănătate Publică Botoșani a dezvăluit că, în urma investigațiilor legate de decesul unei tinere însărcinate în săptămâna a 13-a de sarcină la Spitalul Județean, s-a constatat că nu au fost înregistrate activități medicale între orele 00:45 și 07:35. După această perioadă, starea pacientei s-a înrăutățit rapid și, deși a fost transferată la Terapie Intensivă, manevrele de resuscitare nu au avut succes.
Marți, DSP Botoșani a emis un comunicat de presă în care a anunțat că o echipă de inspectori sanitari a demarat o serie de investigații în legătură cu decesul unei paciente la Secția Exterioară Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani. Obiectivul acestor verificări a fost evaluarea modului în care au fost furnizate serviciile medicale.
„Reprezentanţii legali ai unităţii sanitare le-au pus la dispoziţie foaia de observaţie clinică generală a pacientei în copie, graficul de gărzi al medicilor, registrele întocmite la camera de gardă şi nota de relaţie întocmită de medicul de gardă. La data controlului, unitatea sanitară nu a pus la dispoziţia inspectorilor sanitari procedura/protocolul privind gestionarea unor astfel de cazuri. Pacienta a fost internată în data de 17.08.2023, orele 23.30 pentru «sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare». Diagnosticul stabilit la internare a fost de sarcină oprită în evoluţie, metroragie minoră, observaţie anemie secundară”, a precizat DSP Botoşani, potrivit Romaniatv.
„În intervalul orar 00.45 – 07.35, nu au fost consemnate în foaie investigaţii, intervenţii terapeutice şi manevre de îngrijire. La ora 07.35, s-a consemnat agravarea bruscă a stării generale şi pacienta a fost transferată la ATI unde i s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 40 de minute fără succes, la 8.20 declarându-se decesul. Inspectorii sanitari au mai solicitat documente suplimentare de la unitatea sanitară precum note de relaţie a întregului personal, procedurile şi protocoalele terapeutice, rezultatul analizei necroptice şi alte documente necesare finalizării acţiunii de inspecţie”, a mai menţionat DSP Botoşani. Cazul urmează a fi analizat şi în cadrul Comisiei Judeţene de Analiză Profesională a Deceselor Materne.