Magistrații Tribunalului Mureș au decis ca cei şapte agenţi de Poliţie din Reghin, suspectaţi că primeau mită pentru a nu sancţiona şoferii pe care îi prindeau cu abateri, să fie arestați pentru 30 de zile, informează Mediafax. Ei fuseseră arestați miercuri de DNA.
“Tribunalul Mureş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a tuturor celor şapte agenţi de la Poliţia Rutieră Reghin reţinuţi anterior. Urmează să se soluţioneze calea de atac a contestaţiei la Curtea de Apel Mureş”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mureş, Sonia Deaconescu.
Cei șapte sunt acuzați de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu şi fals intelectual.
Ei sunt suspectați că, din anul 2015 şi până în prezent, au pretins şi primit diverse sume de bani de la şoferi pentru a nu aplica măsurile legale în cazul unor abateri constatate în trafic.