Cel mai cunoscut pianist român a murit la vârsta de 76 de ani. Radu Lupu a fost premiat cu un Grammy

Cel mai cunoscut pianist român a murit la vârsta de 76 de ani. Radu Lupu a fost premiat cu un Grammy
Foto: Facebook / Radu Lupu

Radu Lupu, cel mai cunoscut pianist al ultimelor decenii a murit la vârsta de 76 de ani. Cariera sa incredibilă a început la Galați, iar mai apoi a cunoscut succesul pe scenele de la New York și Londra.

Vestea tristă a decesului a venit din partea Festivalului George Enescu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Radu Lupu, unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, a murit

Celebrul pianist român a murit duminică dimineața, la vârsta de 67 de ani. Radu Lupu a fost unul dintre cei mai mari pianiști ai lumii, fiind nominalizat la două premii Grammy, unul dintre ele fiind câștigat în anul 1996.

„Aflăm cu profundă tristeţe despre decesul maestrului Radu Lupu, un prieten drag al Festivalului Enescu şi un muzician magnific! Incredibilul pianist şi compozitor român a câştigat, în 1967, marele premiu al Concursului Internaţional George Enescu.

Vom preţui pentru totdeauna modul său uimitor de a transforma muzica în magie. Cuvintele nu sunt suficiente pentru a ne exprima tristeţea pentru această pierdere a întregii lumi muzicale. Maestrul Radu Lupu va rămâne pentru totdeauna în memoria şi în inimile noastre: o adevărată legendă”, au anunțat reprezentanții Festivalului George Enescu, pe contul lor de Facebook.

Cine a fost  Radu Lupu, unul dintre cei mai cunoscuți pianiști români

Radu Lupu s-a născut la Galați, în 1945 și tot la Galați și-a început și cariera. El a început să studieze pianul la vârsta de 6 ani, iar doi dintre principalii săi profesorii au fost Florica Musicescu (cea care i-a predat și lui Dinu Lipatti) și Heinrich Neuhaus (cel care le-a predat și lui Sviatoslav Richter şi Emil Gilels).

De-a lungul vieții sale, Radu Lupu s-a bucurat de o carieră de succes și un parcurs fabulos în muzică. Celebrul pianist a fost nominalizat la două premii Grammy, iar în 1996 a câștigat unul dintre ele. Totodată, a avut șansa să cânte pe cele mai mari scene ale lumii și să colaboreze cu unele dintre cele mai importante și de succes case de discuri.

Tags: