Unitatea 2 de la Centrala nucleară de la Cernavodă s-a deconectat automat joi dimineață. Centrala funcționează astfel doar cu un singur reactor.
„Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de joi, ca urmare a apariţiei unei disfuncţionalităţi la un sistem electric de proces, partea clasică, nu cea nucleară a centralei”, au transmis reprezentanții Nuclearelectrica.
Este a doua avarie care se produce la Centrala Nucleară de la Cernavodă în ultimele patru zile, pe 25 martie fiind probleme la ambele unități.
„Nu există o legătură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la ŞEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii, aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat fără impact asupra securităţii nucleare”, a mai transmis Nuclearelectrica.
Potrivit surse citate, deconectarea automată a reactorului şi lucrările de remediere a defecțiunilor nu au un impact negativ asupra populaţiei şi mediului înconjurător.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.