Nostradamus a devenit cunoscut pentru previziunile referitoare la evenimentele marcante ale acestei lumi. Puțin știu însă detalii despre acesta, în ciuda faptului că profețiile sale sunt atât de cunoscute.
Nostradamus s-a născut în Saint-Rémy-de Provence, în Franța, pe 14 decembrie 1503, și a murit pe 2 iulie 1566, în Salon-de-Provence, la vârsta de 62 de ani.
Deși cei mai mulți îl știu ca astrolog, datorită predicțiilor sale, Nostradamus a fost și medic, cabalist și farmacist francez. Era o figură emblematică a Renașterii Franceze.
”Les Propheties”, lucrarea care l-a făcut celebru, formată din catrene, a stârnit interes în epocă. Mulți dintre cei care au citit-o au fost curioși de misterul pe care-l ascund versurile. Așadar, i-au pus lui Nostradamus titulatura de prevestitor.
Potrivit Wikipedia, Nostradamus apela la catrene deoarece unii dintre cei cărora le spunea ceea ce îi așteaptă în viitor erau nemulțumiți sau pentru că multe dintre cele prevestite aveau să fie mai bine înțelese după moartea lui.
Michel de Nostredame a fost ca origine evreu, iar la naștere a fost creștinat. A venit pe lume într-o comunitate cabalistică din Franța, mai târziu devenind un adept al acestei științe.
Nostradamus a fot căsătorit de două ori. Prima oară cu o tânără foarte bogată, alături de care a făcut o fiică și un fiu, dar aceștia trei au fost răpuși de ciumă.
Afectat de întâmplare, prezicătorul s-a deplasat prin Franța, Italia și Sicilia remarcându-se ca făcător de minuni. A cunoscut-o între timp pe a doua soție, cu care a făcut șase copii.