Circulaţia feroviară între Arad şi Deva, blocată: Un șofer de basculantă a agățat firele electrice

Circulaţia feroviară între Arad şi Deva, blocată: Un șofer de basculantă a agățat firele electrice

Circulaţia feroviară între Arad şi Deva este blocată, după ce o basculantă a rupt marţi, firele electrice de alimentare, în zona localităţii arădene Şiria. Şoferul a uitat să coboare bena vehiculului şi a agăţat firele electrice, iar un tren este afectat de acest incident, potrivit reprezentanţilor CFR Călători.

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu, a declarat, citată de Mediafax, că un tren era programat să circule pe linia respectivă în intervalul în care este prevăzută întreruperea circulaţiei, dar va fi deviat. Este vorba de trenul Regio 2705 Petroşani-Arad, care va ajunge la destinaţie prin Aradul Nou.

Poliţia Transporturi Feroviare Arad a început o anchetă în acest caz.

Echipele de tehnicieni se află deja la faţa locului şi vor rezolva problema în jurul orei 14.00, potrivit CFR Călători.

 

 

 

Tags: