Europa ridică ștacheta eficienței energetice pe piața imobiliară. Câte locuințe riscă să dispară de pe piață

Uniunea europeană impune noi standarde energetice pentru toate locuințele care urmează să fie vândute sau închiriate. O directivă recentă stabilește clase minime obligatorii de eficiență energetică, ceea ce înseamnă că multe dintre imobilele vechi, neizolate sau construite înainte de existența unor norme stricte, ar putea deveni imposibil de tranzacționat. România și alte state membre, precum Spania, se confruntă deja cu provocări majore în acest sens.

Ce prevede directiva europeană privind eficiența energetică

Documentul 2024/1275 obligă toate clădirile rezidențiale scoase pe piață să atingă in nivel minim de performanță energetică. Certificatul energetic, necesar atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi, clasifică imobilele de la A (eficiență maximă) la G (ineficiență). Evaluarea ia în calcul factori precum izolarea termică, materialele de construcție, etanșarea ferestrelor, starea acoperișului, dar și tipul de încălzire sau prezența energiilor regenerabile.

Directivele fixează un calendar clar: până în 2030, toate locuințele trebuie să se încadreze cel puțin în clasa E, până în 2033 în clasa D, iar în 2050 se urmărește atingerea obiectivului „emisii nete zero”.

Cum se pregătesc alte state pentru noile reguli

Spania oferă un exemplu concret al dimensiunii provocării. Aproximativ 87% dintre casele spaniole sunt încadrate în clasele E, F sau G, ceea ce echivalează cu aproape 17 milioane de locuințe. Pentru a stimula reabilitarea, guvernul a pus la dispoziție granturi europene prin programul Next Generation EU, care acoperă între 40% și 80% din costurile de renovare. În plus, proprietarii beneficiază de scutiri fiscale de până la 7.500 de euro anual pentru îmbunătățirea certificatului energetic.

Care este situația României

În România există circa 8,5 milioane de locuințe, dintre care o parte semnificativă este construită înainte 1989, fără respectarea unor norme de eficiență energetică. Blocurile ridicate în anii ’70-’80 sunt printre cele mai vulnerabile, fiind încadrate direct în clasele neconforme cu cerințele Uniunii Europene, relatează Capital.ro.

La nivel local, autoritățile au reușit să reabiliteze doar câteva mii de blocuri. Costul unei astfel de lucrări se ridică la 6-7 milioane de lei per imobil. Finanțarea vine din trei surse principale: bugetul local, Programul Operațional Regional (POR) și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Sistemul de plată diferă în funcție de sursa de finanțare. Dacă reabilitarea se face prin PNRR, lucrările sunt acoperite integral. În cazul finanțării din bugetul local, proprietarii contribuie cu 20% din cheltuieli, iar pentru proiectele prin POR, cota asociației de proprietari urcă la 25%.

Asociațiile nu pot alege singure tipul de finanțare. Reabilitările se fac în ordinea listelor de așteptare, în funcție de fondurile disponibile. Primăriile decid ce blocuri intră în program, ținând cont de dimensiunea și valoarea lucrărilor necesare.