Polițiștii din Gorj au deschis dosar penal pentru distrugere în cazul unei adolescente de 16 ani care și-a scris numele pe opera lui Brâncuși, Coloana Infinitului. Acest incident a avut loc la numai o săptămână după ce o altă fată, în vârstă de 12 ani, a recurs la același gest.
Tânăra a făcut acest gest marți, în timp ce se afla în parcul din Târgu Jiu cu mai mulți prieteni.
"O tânăra de 16 ani din Drobeta-Turnu Severin, în timp ce se afla în parcul Coloanei fărăsfarsit impreuna cu mai multi priteni si-a scris numele cu un obiect ascutit pe Coloana fărăsfârșit", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Andrei Lazăr, potrivit Hotnews.
În urmă cu aproximativ douăsăptămâni, o fată de 12 ani și scrijelit un mesaj pentru prietena ei pe Coloana Infinitului și ceea ce este și mai grav e că părinții ei au fost de față,care au fost amendați cu 500 de lei pentru acte de vandalism