Comisarul european pentru agricultură face prima vizită oficială în România: Phil Hogan a fost primit de Victor Ponta la Palatul Victoria

Comisarul european pentru agricultură face prima vizită oficială în România: Phil Hogan a fost primit de Victor Ponta la Palatul Victoria
Foto: gov.ro

Premierul Victor Ponta l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, pe comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, aflat pentru prima oară în vizită oficială în România.

În cadrul întrevederii dintre cei doi, Victor Ponta a precizat că speră că România va primi „în cel mai scurt timp” aprobarea finală a Comisiei Europene asupra Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR) și a solicitat sprijinul comisarului în acest sens.

„Demararea acestui Program este una stringentă, dată fiind nevoia de investiții și de asigurare a creșterii competitivității sectorului în contextul unei piețe concurențiale extrem de exigente la nivel global”, se arată într-un comunicat al Guvernului, citat de Agerpres.

„Șeful Guvernului a prezentat situația absorbției fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală, fiind cheltuite aproape 90% din totalul alocărilor, atât pentru plățile directe, cât și pentru investiții”, se mai arată în comunicatul citat.

În același timp, premierul și-a exprimat îngrijorarea cu  privire la efectele embargoului rus asupra sectorului agro-alimentar din Republica Moldova și ”a reiterat necesitatea de a se căuta în continuare soluții concrete care să sprijine producătorii din această țară”.

Tags: