Control judiciar faţă de cei patru agresori ai jurnaliştilor şi activistului de mediu în judeţul Suceava

Control judiciar faţă de cei patru agresori ai jurnaliştilor şi activistului de mediu în judeţul Suceava

Cei patru bărbaţi acuzaţi de agresarea unui activist de mediu şi a doi jurnalişti care realizau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din judeţul Suceava au fost puși sub control judiciar.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, sâmbătă s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă inculpaţi, dintre care trei sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe, iar unul pentru purtare abuzivă.

„În fapt s-a reţinut că, în ziua de 16.09.2021, în locul denumit Pârâul Rusului de pe raza comunei Panaci, judeţul Suceava, cei patru inculpaţi au lovit cu pumnii şi picioarele trei persoane vătămate ce realizau un documentar despre tăierile ilegale de arbori din păduri. Una dintre persoanele vătămate a fost supusă unui tratament degradant.

Dispunerea acestor măsuri au avut în vedere limitele de pedeapsă ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, precum şi asigurarea bunei desfăşurări a urmăririi penale şi înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică”, precizează sursa citată.

Potrivit Greenpeace, 20 de indivizi l-au lovit pe regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu şi activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina.

”Regizorul şi jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internaţional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coşna (jud. Suceava). Echipamentul şi toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu şi activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-şi cunoştinţa în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei”, relatează Greenpeace.

Câţiva dintre atacatori au fost identificaţi şi duşi la Secţia 15 de Poliţie din Vatra Dornei.

”Avocaţii Greenpeace au intrat în legătură cu victimele conştiente şi le oferă asistenţă juridică de urgenţă. Cerem Inspectorului General al Poliţiei Române şi Inspectorului Şef al IPJ Suceava să se implice direct în soluţionarea acestui caz şi să urmărească ancheta până la finalizarea ei!”, este mesajul organizaţiei de mediu.

Activistul Tiberiu Boşutar nu a vrut să spună cine l-a atacat pentru că i s-a transmis că îi este cunoscută familia şi unde stă, dar că atacatorii sunt cunoscuţi de poliţişti, conform Newsbucovina.ro.