Un bărbat din Maramureș, întors recent din China, s-a autoizolat la domiciliu și este supravegheat de autorități, în contextul epidemiei de coronavirus din țara asiatică, informează Agerpres.
Bărbatul nu prezintă vreun simptom care ar putea indica o infecție cu coronavirus, potrivit directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Maramureș, Rareş Pop.
„Persoana a fost monitorizată de reţeaua de supraveghere epidemiologică naţională de la intrarea în ţară şi până în momentul sosirii la domiciliu şi a fost luat în evidenţă pe considerentul strict epidemiologic. Acesta se află în autoizolare voluntară la domiciliu, o procedură standard transmisă autorităţilor de sănătate publică judeţene de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, care în prezent este respectată, inclusiv de către persoana revenită. Situaţia la care se face referire nu necesită măsuri de carantinare pentru membrii familiei cetăţeanului care s-a întors duminică din China. Cetăţeanul a fost preluat, monitorizat şi investigat din punct de vedere al evoluţiei sale clinice şi este în prezent sănătos. Nu prezintă niciun semn clinic care ar putea ridica un semn de suspiciune, de posibilitate de patologie virală”, a declarat șeful DSP Maramureş.
„Cetăţeanul a revenit în ţară din zona Beijing şi a călătorit cu escală pe ruta Dubai, unde a fost monitorizat şi verificat. De asemenea, a fost preluat la Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti şi întocmită fişa de specialitate, conform procedurilor. În conformitate cu prevederile OUG Nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă, medicală, dar şi unele măsuri aferente, Ministerul Sănătăţii este cel care instituie carantina în cazul unui risc iminent pentru sănătatea publică, ceea ce nu este cazul pentru această situaţie”, a mai spus Rareș Pop.